6 moduri diferite de a purta roşu
Mai ales după 50 de ani, multe femei încep să evite culorile puternice cum e roşul, chiar dacă le-au purtat cu plăcere în tinereţe. Motivele ţin mai degrabă de prejudecata că după o anumită vârstă e de preferat să te limitezi la culori neutre şi ţinute “cuminţi”, decât de o modificare a gusturilor.
Părerea mea în privinţa culorilor este exact contrară: cred că odată cu înaintarea în vârstă ar trebui să purtăm mai multă culoare, nu mai puţină. (Evident, asta nu înseamnă să te transformi într-o sorcovă! 🙂 )
Dar e un fapt cunoscut că îmbătrânirea vine cu o atenuare pronunţată a coloritului feţei şi părului. Pentru a compensa această diminuare a culorilor naturale, pe lângă un machiaj discret, este o idee bună să adaugi culori ţinutelor tale.
În afară de a fi o culoare puternică şi plină de energie, roşul are avantajul că se poate asorta foarte uşor cu aproape orice altă culoare. Dacă şi ţie îţi place roşul, aşa cum îmi place mie, iată câteva moduri în care îl poţi integra în ţinutele tale.
1. Ca accent
Modul cel mai lipsit de riscuri de a purta roşu este ca accent. Fie că e vorba de un detaliu al rochiei, de pantofi, o poşetă, o bijuterie sau o eşarfă, adăugarea unor accesorii de culoare roşie va oferi dinamism şi o notă tinerească întregii ţinute.
2. Ca piesă principală
Pentru că roşul e o culoare dominantă, orice piesă roşie pe care o porţi va deveni elementul principal al ţinutei.
Fie că este o rochie, o bluză, un sacou, o fustă, un pantalon sau o jachetă, piesa de culoare roşie va ieşi în evidenţă şi este bine să o laşi să fie vioara întâi. Asta înseamnă că cea mai sigură asociere este cu haine sau accesorii în culori neutre (negru, bleumarin, gri) care nu concurează vizual cu roşul.
3. Ca imprimeu
O altă variantă uşor de purtat este să alegi imprimeuri având roşul ca notă dominantă sau imprimeuri în diferite culori pe fond roşu. Fie că e vorba de imprimeuri florale, de dungi, buline sau carouri, imprimeurile în nunaţe de roşu sunt vesele, atrăgătoare şi se asortează uşor.
4. Din cap până-n picioare
Să te îmbraci din cap până-n picioare în roşu e ceva mai dificil. Fireşte, ne putem inspira din eleganţa ţinutelor monocrome ale ducesei Catherine, dar pentru o femeie obişnuită, o ţinută de zi în întregime roşie poate părea riscantă.
Dar există soluţii. Într-o ţinută în care toate piesele sunt de culoare roşie, poţi evita monotonia datorită nuanţelor diferite de roşu şi a contrastului dintre texturi.
O altă posibilitate este să porţi o rochie roşie la care să asortezi fie accesorii în nuanţe de roşu, fie în culori contrastante.
Sau poţi încerca o columnă de culoare (pantaloni şi bluză) peste care să porţi o altă piesă (sacou, cardigan sau vestă), neapărat descheiată.
5. Asortat cu alte culori sau imprimeuri
Cea mai folosită combinaţie de culori este, probabil, roşu şi negru şi de aceea a devenit aproape banală. Preferata mea este însă asocierea dintre roşu şi bleumarin sau roşu şi dungi în albastru şi alb, care prin aerul său de vacanţă mă binedispune întotdeauna.
În perioada sărbătorilor de Crăciun este tradiţională asocierea dintre verde şi roşu în timp ce vara roşul pigmentează şi oferă energie ţinutelor în culori deschise.
Poate cea mai spectaculoasă combinaţie este cea dintre roşu şi animal print, o asociere între un imprimeu puternic şi o culoare puternică, care se echilibrează reciproc şi arată foarte bine împreună.
6. În toate nuanţele
Dacă roşul pur ţi se pare o culoare prea intensă, poţi oricînd să alegi o nuanţă mai închisă sau mai atenuată, de la roşu ruginiu până la roşu bordeaux.
Sper ca sugestiile mele să-ţi fie de folos, să te ajute să porţi roşu şi să-l integrezi cu stil în ţinutele tale.
Pentru că…
Meriţi să fii mereu frumoasă!
Articole pe care poate le-ai ratat
Cum să te îmbraci colorat la orice vârstă
Cum să porţi negru după 50 de ani?
Cum să te îmbraci după 50 de ani
Dacă articolul ţi-a plăcut recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook: https://www.facebook.com/shopping.cu.maxine/
22 Comments
Enache Mariana
Incantata de ce am citit!si văzut!
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Robin Pickett
I have just discovered your blog and, oh my goodness, I love everything about it. So many blogs showcase young girls wearing things I would never wear! This has opened my eyes so much that I can still be stylish and dress more appropriately for my age. Thanks you so much.
My absolute favorite outfit is the red skirt and sweater. So lovely. And I’m kicking myself because I had a skirt almost like it in my hand a few months ago. It was on clearance, fit perfectly but I didn’t buy it because I didn’t think I would wear it. On a search for one now! Thanks
maxine
Thank you so much, Robin! I am so very happy you find my blog inspiring. 🙂
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback: