Când eşti în pană de inspiraţie, încearcă o ţinută monocoloră

Ni se întâmplă tuturor să fim în pană de inspiraţie stilistică. Te uiţi în dulap şi parcă nu-ţi mai place nimic, toate ideile care-ţi vin par banale sau lipsite de farmec.

Într-o astfel de situaţie soluţia mea este să alcătuiesc o ţinută monocoloră cu accesorii neutre.

Probabil că prima culoare la care te gândeşti este negrul, dar poţi face şi multe alte combinaţii. Dacă preferi culorile neutre poate că vei alege gri, bej sau bleumarin sau dacă îţi plac culorile vii, turcoaz, mov sau fuchsia.

Ţinuta de azi

Pentru azi eu am ales albastrul fiindcă mi-am cumpărat de curând de la Bonprix un pulover albastru cobalt, de care m-am îndrăgostit. Este moale şi pufos iar culoarea e minunată.

Aveam de anul trecut o fustă albastru indigo dintr-un material care imită pielea întoarsă, pe care am ales-o drept companion al puloverului.

Deşi aveam îndoieli în privinţa felului cum se potrivesc cele două nuanţe, am constatat că asocierea lor arată foarte bine, mai ales când am adăugat şi colierul într-o culoare aproape identică fustei.

Am completat ţinuta cu cizme şi geantă negre, care încadrază cu discreţie columna de culoare albastră.

Este interesant de observat că, atunci când creezi o ţinută monocoloră, nu este necesar ca toate piesele să aibă exact aceeaşi nuanţă. Ba chiar dimpotrivă, dacă asociezi diferite tonuri şi nuanţe ale aceleiaşi culori vei obţine un ansamblu mai dinamic şi mai original.

Dacă îţi place albastrul şi ţinuta mea te inspiră, iată unde găseşti piese asemănătoare.

  • Puloverul meu este de la Bonprix, îl găseşti aici.
  • Alte pulovere în nuanţe asemănătoare de albastru tot la Bonprix, aici sau aici.
  • O fustă albastru închis în cloş găseşti la Bonprix sau la Factcool, aici sau aici.
  • Cizme negre ca ale mele găseşti la Born2Be. Vi le recomand, sunt frumoase, comode şi nu sunt scumpe. În plus, au partea din spate elastică, ceea ce pentru o persoană cu gambe groase, ca mine, e un mare avantaj.
  • Alte cizme negre elegante de la Born2Be aici, aici, aici sau aici.
  • O geantă neagră office la Answear.
  • Colierul meu este de la Shopika, dar l-am cumpărat în vară, acum nu mai e disponibil. N-am găsit unul similar dar la fel de bine s-ar potrivi şi o eşarfă albastră ca acesta.

Alte ţinute monocolore

Dacă ideea unei ţinute monocolore te atrage, iată şi alte exemple.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Cum să-ţi asortezi hainele (I). Ţinute monocromatice.

O nouă combinaţie de culori – albastru cobalt şi violet

Cum să compui o ţinută de ocazie, cu bluză şi fustă mov

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Când eşti în pană de inspiraţie, încearcă o ţinută monocoloră
Article Name
Când eşti în pană de inspiraţie, încearcă o ţinută monocoloră
Description
O ţinută monocoloră cu pulover şi fustă albastre.
Author
MaxineOver50

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *