Poveste de Crăciun – Un dar neaşteptat

Anul acesta, de Crăciun, am primit un cadou neaşteptat şi neobişnuit. Pe dumnealui!

El este Jimmy zis Şarpele felin, zis Tolănilă, zis Pisisică. Plus o mulţime de alte nume alintate. 🙂

Este un motănel de vreun an jumate, pe care am acceptat să-l găzduim o săptămână, cu titlu de încercare, urmând ca dacă nu ne înţelegem, să ajungă pisică de curte, la ţară.

Dar micul tâlhar sentimental n-a avut nevoie decât de câteva zile ca să ne seducă şi să devină noul membru al familiei noastre.

Cum s-a făcut de l-am primit pe Jimmy

Totul a început pe la sfârşitul lui august, când Vlad, fiul meu, şi prietena lui Adelina au întâlnit în faţa blocului un pisoi jigărit şi flămând care a venit spre ei mieunând jalnic.

L-au mângâiat, i-au dat bobiţe de pisici şi în scurtă vreme, de fiecare dată când vreunul dintre ei ieşea din bloc, micul pisic venea în fuga mare să se joace şi să primească de mâncare.

La un moment dat pisoiul a apărut cu o rană urâtă pe burtică, au presupus ei că fusese rănit în vreo bătaie cu o altă pisică. Au aflat, apoi, că fusese, de fapt, muşcat de un şobolan. Uhh!

Rana a avut o evoluţie îngrijorătoare, s-a infectat şi s-a umplut de puroi.

În acest moment, Vlad şi Adelina au hotărât că trebuie să-l salveze şi l-au dus la veterinar. Rana de pe burtică a fost curăţată, pisoiul a primit tratament cu antibiotice, a fost sterilizat şi vaccinat.

După câteva zile petrecute la spitalul veterinar au trebuit să se decidă ce fac cu el. Evident, nu-l puteau lăsa din nou pe stradă, mai ales că rana nu era complet vindecată, aşa că l-au luat acasă. Şi l-au botezat Jimmy.

Problema a fost că ei aveau deja un motan mai batrâior pe nume Bivo, care trecuse şi el, în trecut, printr-o experienţă traumatică. Bivo este un motan sedentar, cu o personalitate mai degrabă timidă, care s-a văzut dintr-o dată confruntat cu acest intrus tânăr şi jucăuş.

Deşi Adelina şi Vlad au încercat cât au putut să-i facă să se împrietenească, Bivo n-a fost deloc încântat de asalturile jucăuşe ale lui Jimmy. S-a retras, s-a ascuns, a încetat să mai mănânce şi chiar să mai bea apă.

Starea lui se înrăutăţea pe zi ce trece aşa că, de data asta, copiii l-au dus pe el la veterinar. După o serie de analize care au revelat faptul că nu avea nimic fizic, răspunsul era clar. Motivul bolii lui Bivo era Jimmy.

Jimmy trebuie să plece

Din păcate, speranţele că Jimmy şi Bivo se vor avea ca fraţii s-au dovedit deşarte. Bivo părea să se stingă văzând cu ochii aşa că lui Jimmy trebuia să i se găsească urgent o nouă casă.

Şi-au întrebat toţi prietenii dar cei mai mulţi aveau deja pisici şi nu mai doreau încă una, sau aveau căţei sau pur şi simplu nu voiau o pisică.

Aşa că în cele din urmă, Vlad m-a întrebat pe mine dacă n-am putea să-l ducem pe Jimmy la casa de la ţară a soţului meu.

Poate o să vă întrebaţi de ce nu mi-a propus să-l adoptăm pe Jimmy. N-a făcut-o pentru că ştia că mie nu-mi plac pisicile.

Sunt oarecum maniacă în privinţa curăţeniei, sunt foarte sensibilă la mirosuri şi în plus, avem o mulţime de plante în casă.

Prin urmare un pisoi care să lase păr peste tot, să facă pişu pe canapea sau să răstoarne ghivecele era ultimul lucru pe care să mi-l doresc.

Totuşi, pentru că Vlad era tare necăjit că bietul pisoi va ajunge pisică de curte şi, foarte posibil, din nou vagabond, am zis să încercăm să-l ţinem o săptămână la noi, să vedem cum merge.

Jimmy la noi acasă

Nu ştiu dacă e vorba de noroc sau de un instinct uimitor care ţine de adaptabilitatea pisicească, sau pur şi simplu asta e firea lui Jimmy, dar nu s-a întâmplat nimic din ce mă temeam.

Jimmy face la litieră fără greş, nu lasă păr, nu cerşeşte la masă şi cel puţin până acum, deşi se plimbă pe birou, pervazuri şi etajere, n-a răsturnat nici un ghiveci. A stat cuminte să-l perii şi chiar să-i tai gheruţele.

Este jucăuş şi prietenos, fără să fie prea insistent. Pur si simplu e pisica perfectă. Sper să rămână aşa! 🙂

În primele zile am încercat să-l împiedic să se urce pe etajere, pervazuri sau pe birou de teamă că va răsturna ceva. Dar am constatat că se mişcă extraordinar de graţios şi păşeşte printre ghivecele de flori fără să le atingă aproape, aşa că l-am lăsat să exploreze în tihnă.

Şi astfel am primit de Crăciun un mic sufleţel în dar, care ne-a cucerit inimile şi ne face să zâmbim tot timpul, cu drăgălăşenia şi gimbuşlucurile lui.

Vă urez tuturor un Crăciun fericit, cu bucurie şi căldură, cu dragoste şi voioşie!

Cu drag, 

P.S.

După plecarea lui Jimmy, Bivo şi-a revenit total, a reînceput să mănânce, să-şi facă toaleta şi si-a reluat vechile obiceiuri.

Şi i-a pedepsit pe Vlad şi Adelina pentru că au adus un străin în casa lui aşa cum numai pisicile s-o facă – a făcut pişu pe o gramadă de şosete care aşteptau să fie împerecheate. :))

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary

Article Name

Poveste de Crăciun - Un dar neaşteptat

Description

Cum l-am primit în dar pe pisoiul Jimmy.

Author

Maxine

MaxineOver50