Cum asortezi un palton camel. Clasic, cu maro şi bej.
Indiferent dacă ai un stil sport sau casual şi te îmbraci îndeobşte în blugi şi adidaşi, este neapărat necesar să ai un palton în garderobă.
Nu atât pentru ţinutele de fiecare zi, cât pentru cele de ocazie, în care porţi rochie, fustă sau un compleu elegant. Nimic nu e mai lipsit de stil decât o rochie elegantă peste care îmbraci o geacă matlasată sau o jachetă de stofă, până la jumătatea coapsei.
Ai nevoie, deci, de un palton lung până sub genunchi, dintr-o stofă bună, cu croială clasică. Culoarea? Negru, fără îndoială. Dacă e să ai un singur palton, atunci, desigur, îţi recomand unul negru, pe care îl poţi purta pe deasupra oricărei ţinute.
Dar dacă ai deja un palton negru şi îţi doreşti o altă culoare, o opţiune bună este unul camel.
Deşi nu este la fel de elegant ca cel negru, care dacă are o croială clasică poate fi purtat şi la ţinute de ocazie, un palton camel acoperă cu succes toate necesităţile unor ţinute de zi.
Dar mai întâi, ce fel de culoare este camelul?
Camel, dacă sunteţi sau aţi fost fumătoare ştiţi deja, înseamnă cămilă în engleză. Culoarea camel se referă, evident, la culoarea pielii de cămilă.
Este o nuanţă neutră de maro deschis/bej cu multe variaţiuni, mai închise sau mai deschise, mai calde, cu nuanţe gălbui sau mai reci, cu o tentă de gri.
Cu ce se asortează bejul-camel
Deşi ai zice că e o culoare dificilă, camelul se asortează frumos cu aproape oricare altă culoare.
Cu neutre (crem, gri, maro, negru, bleumarin, olive), cu culori calde (roşu, vermillon, oranj) sau cu culori reci (fuchsia, bordo, violet, albastru, turcoaz).
Ţinuta de azi
În ţinuta de azi vă prezint un mod de asortare clasic, cu negru, maro, nuanţe de bej şi bordo.
Am purtat o rochie cu imprimeu geometric maro cu bej, pe fond negru, căreia i-am marcat talia cu o curea neagră şi am încălţat cizme bej de piele întoarsă.
Pe deasupra am îmbrăcat paltonul camel care are o linie clasică, cu o uşoară notă casual, dată de buzunarele aplicate.
Pentru că paleta bej-maro-negru mi s-a părut cam monotonă, am ales un fular bordo care contrastează plăcut cu nuanţele rochiei şi paltonului.
Am obţinut astfel o ţinută de iarnă elegantă, potrivită pentru birou sau un eveniment care are loc ziua.
Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.
- Rochia mea este de la Bonprix, dar nu mai e disponibilă decât la mărmimi mici.
- Iată însă alte modele în aceeaşi gamă de culori la AboutYou, aici sau aici şi la Bonprix un model în carouri.
- Un palton camel de calitate găseşti la Reserved aici, aici sau aici.
- Şi la AboutYou sunt modele frumoase, aici, aici sau aici.
- Cizme bej găseşti la CCC aici sau aici şi la Born2Be, aici sau aici.
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
De ce să-ţi cumperi un palton clasic de stofă
Cu ce asortezi turcoazul? Ce zici de camel şi animal print?
Cum să porţi un palton negru cu blugi
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
5 Comments
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback: