Contrast într-o ţinută neutră

Dacă vei căuta pe Pinterest după sintagma “neutral outfits” (ţinute neutre) majoritatea rezultatelor vor fi ţinute în nuanţe de bej, gri sau olive, ton pe ton sau cu un grad minim de contrast.

Sunt ansambluri elegante, desigur, dar nu neapărat pe gustul meu. Poate şi pentru că paleta mea cromatică este una contrastantă, eu iubesc contrastele şi le folosesc în aproape toate ţinutele mele.

În urmă cu doi ani când mi-am cumpărat această rochie, am fost uşor dezamăgită când am primit-o. Deşi croiala este avantajoasă şi materialul plăcut, imprimeul snake, interesant ca formă, mi s-a părut foarte plat, din punct de vedere cromatic.

Am fost tentată s-o returnez dar am păstrat-o datorită celorlalte calităţi şi pentru că am considerat că pot compensa neutralitatea cromatică folosind alte piese contrastante.

Ţinuta de azi

Aşa am făcut în ţinuta de azi când am purtat rochia cu un sacou negru cu linie clasică şi cizme înalte de piele întoarsă negre.

Pentru a aduce luminozitate ţinutei am purtat bijuterii argintii care reflectă lumina către faţă şi o curea argintie în talie.

Am obţinut o ţinută elegantă, potrivită pentru birou sau o ocazie deosebită. Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.

  • Rochia mea este mai veche dar am găsit nişte modele frumoase în tonuri neutre la DyFashion aici, aici sau aici.
  • De asemenea la AboutYou aici sau aici.
  • Un sacou negru elegant poţi găsi la Bonprix, aici sau aici.
  • Cizme negre lungi la Born2Be aici sau aici.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag, 

Articole pe care poate le-ai ratat

Animal print şi culori neutre

Trucuri de stil – Contrastul cromatic

Un alt fel de animal print

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Contrast într-o ţinută neutră
Article Name
Contrast într-o ţinută neutră
Description
O ţinută cu rochie snake print gri şi sacou negru.
Author
MaxineOver50

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *