Cu ce asortezi maroul

Maro este o culoare ciudată. Este considerat culoare neutră, deşi are nenumărate nuanţe care sunt pline de personalitate.

Nu face parte din roata culorilor dar este, poate, cea mai răspândită culoare în natură. Maro este pământul, scoarţa copacilor, frunzele de toamnă, blana animalelor, conurile de brad şi castanele. Şi bineînţeles, ciocolata şi cafeaua.

Din punct de vedere cromatic, maroul este o combinaţie între roşu, galben şi negru în proporţii diferite, la care se adaugă albul care dă tonurile mai închise sau mai deschise.

Spre deosebire de bej, ruda sa mult mai deschisă la culoare, maroul este considerat de multe femei, o culoare dificilă. Pare că îi lipseşte versatilitatea bejului, claritatea negrului, eleganţa albastrului închis sau rafinamentului griului.

De fapt, prin gama sa foarte vastă de nuanţe, maroul se potriveşte oricărui tip de ten şi se poate integra cu succes în cele mai diverse ţinute, de la cele foarte elegante până la ţinutele casual, de toată ziua.

Iată câteva exemple ale felului cum poţi asorta maroul.

Maro cu roşu sau roz

Am alcătuit azi o ţinută all brown, compusă dintr-o fustă plisată de satin maro ciocolatiu şi un pulover maro roşcat, la care am adăugat cizmele maro închis şi o poşetă bej cu mânere bordo.

Sugestia de asortare a ţinutei mi-au oferit-o, într-un fel, chiar mânerele genţii. Dar nu am ales bordo-ul, deoarece ansamblul ar fi fost monoton din punct de vedere cromatic, ci o nuanţă mai deschisă de roşu cu tentă roz – roşu zmeuriu.

Paltonul roşu zmeuriu şi colierul în nuanţe de roz şi roşu se completează reciproc şi se asociază foarte frumos cu cele două nuanţe închise de maro, care au amândouă o tentă de roşu.

Dacă asocierea cromatică roşu/roz cu maro te inspiră, iată ce-ţi recomand.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Iată şi alte ţinute în care am asociat maro cu diverse nuanţe de roşu şi roz.

Maro cu galben sau portocaliu

Un maro cu tentă de galben, cum este maroul caramel de exemplu, se asortează frumos cu portocaliu sau galben.

Maro cu verde

Inspirată de natură, combinaţia maro cu verde este întotdeauna plăcută şi armonioasă.

Maro cu albastru sau turcoaz

Deşi la prima vedere nu par să aibă nici o legătură, asocierea dintre maro şi albastru este elegantă şi stilată.

Maro şi alb sau crem

Este o asociere rafinată, care pune frumos în evidenţă nuanţele saturate de maro sau imprimeurile care conţin maro.

Maro şi bej

O asortare firească, bejul fiind, de fapt, un ton foarte deschis de maro.

Maro şi negru

Multă vreme considerată bătrânească şi mohorâtă, asocierea maro cu negru poate fi rafinată şi elegantă, dacă eşti atentă la nuanţele de maro şi foloseşti în mod inteligent contrastele de textură.

Maro şi imprimeurile

Pe lângă culorile de care am vorbit, maroul se poate asorta, fireşte, şi cu orice imprimeu care îl conţine. Iată nişte exemple.

Cu drag, 

Articole pe care poate le-ai ratat

Cu ce asortezi turcoazul

Cu ce asortezi negrul

Cu ce asortezi verdele

Cu ce asortezi fuchsia

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Cu ce asortezi maroul
Article Name
Cu ce asortezi maroul
Description
O ţinută cu fustă şi pulover maro, peste care port un palon roşu zmeuriu.
Author
MaxineOver50

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *