Poţi fi elegantă într-o ţinută de in?
Răspunsul depinde de ceea ce înţelegi prin eleganţă.
Dacă pentru tine eleganţa însemnă ca hainele să arate ca scoase din cutie, fără nici o cută, atunci inul nu e materialul cel mai potrivit.
Pe de altă parte, dacă te interesează mai mult stilul ţinutei şi felul cum e alcătuită şi mai puţin aspectul impecabil, atunci poţi oferi o şansă inului.
Eu pot înţelege ambele puncte de vedere căci nu foarte demult nici prin cap nu mi-ar fi trecut să port haine de in, tocmai din pricina faptului că se şifonează repede.
Părerea mea s-a schimbat observând cum femeile pe care le urmăresc pe Instagram poartă cu nonşalanţă ţinute de in, rămânând totuşi stilate şi elegante.
Mai mult, trendul Quiet Luxury caracterizat prin sa eleganţa discretă, neostentativă, promovează în mod deosebit materialele naturale (deci şifonabile) precum inul şi bumbacul, pentru sezonul cald.
Deşi pasiunea mea pentru in nu are o istorie prea lungă, am reuşit să-mi îmbogăţesc garderoba cu o mulţime de rochii, cămăşi, pantaloni şi sacouri de in, în diverse culori, pe care le port cât e vara de lungă.
Ţinuta de azi
Azi am alcătuit o ţinută în culori neutre, cu piese din in: pantaloni bej cu dunguliţe negre, cămaşă bej şi sacou negru.
Am păstrat aceeaşi gamă neutră şi cu balerinii negri împletiţi şi geanta de pai şi am adus puţină strălucire ţinutei cu bijuteriile aurii.
Deşi iubesc culorile şi îmi permit adesea extravaganţe cromatice, nu pot să nu admit că o astfel de ţinută în culori neutre este elegantă şi are un aer sofisticat.
Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.
- Pantaloni bej de in găseşti la Bonprix aici, aici, aici sau aici.
- Un sacou negru de in la AboutYou aici, aici sau aici.
- O cămaşă bej de in poţi găsi tot la AboutYou aici, aici sau aici.
- O geantă interesantă tip coş la Born2Be.
- Iar la CCC găseşti balerini negri de piele aici sau aici.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Este inul potrivit pentru o ţinută office?
Ţinute de vacanţă cu rochii de in
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
One Comment
Pingback: