Două ţinute de vară în culori pastel
Mai ţineţi minte Pastelurile lui Vasile Alecsandri? Nu ştiu dacă se mai studiază în gimnaziu, probabil că nu.
Recunosc, pe mine mă plictiseau teribil, niciodată n-am reuşit să gust descrierile literare din natură, cu atât mai puţin pe cele în versuri.
Mi-e mult mai simpatică accepţiunea cromatică a cuvântului, cea care se referă la culorile pastel.
Deşi, în general, port culori puternice şi îmi plac contrastele, fineţea şi romantismul culorilor pastel răspund unor părţi mai puţin evidente din personalitatea mea, dar totuşi prezente.
Ţinuta de azi
Am cumpărat rochia pe care o port azi în vara anului trecut şi am fost încântată de nuanţa delicată de roz şi de ţesătura sa uşoară şi răcoroasă.
În ţinuta de azi am asortat rochia cu un sacou de in bleu şi am adăugat două accesorii bleu: colierul şi cureaua.
Am încălţat nişte sandale cu platformă roz deschis şi am ales o geantă albă la care am legat o eşarfă roz.
Ţinuta de anul trecut
Este, de asemenea, o ţinută în culori pastelate, în care am asortat rochia roz cu galben.
Am purtat o curea şi saboţi galbeni iar pe umeri o eşarfă amplă în nuanţe de roz mai închis şi mai deschis, galben şi portocaliu.
Drept accesorii am purtat o poşetă roz închis, un colier cu piese galbene, mov şi roz şi cercei galbeni.
Ambele ţinute sunt răcoroase şi lejere, având totuşi caractere stilistice diferite. Cea de azi are un aer mai office, datorită sacoului, cea de anul trecut este mai romantică, graţie eşarfei vaporoase.
Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.
- Rochia este de la Bonprix, o găseşti aici la reducere.
- Un sacou bleu poţi găsi tot la Bonprix aici sau aici.
- O eşarfă în nuanţe asemănătoare cu a mea la Shopika.
- Sandale roz cu platfomă la Born2Be aici sau aici.
- Şi unele galbene tot la Born2Be aici sau aici.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Te-ai gândit vreodată să asortezi rozul cu galben?
Florile şi rozul – vestitorii primăverii
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.