Începutul toamnei – cel mai bun moment să porţi sacourile de vară

Nu e un secret că îmi plac sacourile. Din tweed, stofă sau materiale uşoare precum inul și bumbacul, în culori neutre, carouri sau culori vii, nu trece nici un sezon fără să-mi cumpăr macar un sacou.

Dar, deşi am o colecţie bogată de sacouri de vară, în zilele toride când temperaturile sar de 30 de grade, evident că nu le pot purta. Aşa că le păstrez în garderobă şi aştept momentul potrivit, care vine odată cu începutul toamnei.

Treptat, diminețile și serile devin răcoroase, dar în același timp, la amiază zilele sunt încă destul de calde.  Asta face ca începutul toamnei să fie perioada ideală pentru a purta sacourile de vară. Ele oferă exact acea protecție termică de care ai nevoie în momentele mai răcoroase, fără a te încinge în timpul zilei, cum ar face-o un sacou din stofă groasă.

De fapt, nu doar sacourile subţiri pot fi folosite la începutul toamnei ci şi celelalte piese vestimentare de vară, mai ales pantalonii şi cămăşile de in.

Ţinuta de azi

Ținuta de astăzi este un exemplu foarte bun al modului în care poți compune o ţinută de toamnă folosind piese vestimentare de vară.

Am ales o pereche de pantaloni din in de culoare bordo, una dintre culorile cele mai iubite ale toamnei, pe care i-am asortat cu o cămaşă albă de in, purtată pe deasupra.

Am trecut gulerul cămăşii peste cel al sacoului şi i-am îndoit manşetele pentru a oferi ţinutei un aer relaxat.

Sacoul bej, tot din in, completează această combinație. Nu doar că adaugă o nuanță neutră care temperează tonurile de bordo și alb, dar oferă și protecție termică în diminețile și serile răcoroase de toamnă.

Pentru a accesoriza ținuta, am ales o pereche de pantofi ortopedici bej, care sunt atât confortabili, cât și eleganți. Geanta bordo, cu romburi în culori de toamnă, adaugă o notă sofisticată și se asortează perfect cu pantalonii. În plus, un colier cu ciucure maro vine ca un element surpriză, conferind un accent boem întregului look.

Această combinație ilustrează cât de versatil poate fi un sacou de vară atunci când este integrat într-o ținută de toamnă.

Dacă ţinuta mea te inspiră, o poţi recrea folosind, ca şi mine, haine de vară sau piese mai groase, potrivite pentru lunile viitoare mai reci.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag, 

Articole pe care poate le-ai ratat

Cum să porţi sacoul cu stil dacă eşti plinuţă… şi nu numai

Vremea sacourilor

Sacoul nu e doar pentru ţinute office

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Începutul toamnei - cel mai bun moment să porţi sacourile de vară
Article Name
Începutul toamnei - cel mai bun moment să porţi sacourile de vară
Description
O ţinută cu pantaloni bordo, cămaşă albă şi sacou bej.
Author
MaxineOver50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *