Un accent de culoare într-o ţinută neutră

Indiscutabil, ţinutele tot pe ton în culori neutre sunt elegante şi au un aer rafinat. În plus, sunt şi foarte simplu de alcătuit, căci nu mai e nevoie să-ţi baţi capul cu reguli complicate de asortare.

În acelaşi timp, însă, o astfel de ţinută poate deveni rapid banală şi lipsită de strălucire, dacă privirea nu este reţinută de nimic.

Pentru a evita ca o ţinută tot pe ton să devină plictisitoare, există mai multe soluţii stilistice.

Putem, de exemplu, să folosim mai multe texturi care reflectă în mod diferit lumina şi creează astfel un joc de volume interesant.

Sau putem realiza contraste folosind piese din registre stilistice diferite: rochii sau fuste vaporoase cu jachete de piele sau denim, costume office cu pantofi sport şi multe alte variaţii de acest gen.

O altă soluţie este cea pe care am folosit-o eu în ţinuta de azi: accentul de culoare.

Ţinuta de azi

Am purtat o rochie tricotată bej, cizme de piele întoarsă de aceeaşi culoare şi un palton maro cafeniu.

O ţinută cuminte, neutră, care nu ar ieşi cu nimic în evidenţă, dacă nu ar fi fularul roşu.

Accentul roşu al fularului înviorează ţinuta, o scoate din anonimat şi îi conferă un aer vesel şi jucăuş.

Mai ales iarna, când ţinutele au, majoritatea, culori închise, folosirea unui accent de culoare – un fular, o beretă sau o căciulă, o geantă – poate aduce un strop de prospețime și dinamism, iluminând întreaga apariție.

Dacă ţinuta mea de azi te inspiră, iată ce îţi recomand.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag, 

Articole pe care poate le-ai ratat

Fularul – accesoriul care conferă stil ţinutelor de iarnă

Cum să porţi un palton cadrilat roşu cu negru

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Un accent de culoare într-o ţinută neutră
Article Name
Un accent de culoare într-o ţinută neutră
Description
O ţinută cu rochie tricotată bej, palton maro cafeniu şi fular roşu.
Author
MaxineOver50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *