Cum te îmbraci în primele zile de martie

Perioadele de tranziţie între anotimpuri sunt provocatoare, nu doar din punct de vedere stilistic ci şi al confortului personal.
Sunt zile în care dimineaţa şi seara e frig de-a binelea, dar la prânz, daca e soare, temperaturile cresc simţitor.

Dacă te-ai îmbrăcat cu geaca groasă de iarnă te simţi bine dimineaţa, dar mori de cald când sunt 15 grade. O scoţi de pe tine – trebuie s-o porţi în mână, e voluminoasă şi te incomodează. O porţi în continuare – transpiri şi te simţi inconfortabil.
Iată de ce, în aceste perioade de tranziţie, cu diferenţe mari de temperatură între momentele zile, soluţia cea mai bună este stratificarea hainelor.

Ţinuta de azi
Începi prin a purta o bluză de corp subţire, mulată, care asigură primul strat izolator. Continui cu bluza principală care poate fi şi un tricou, o cămaşă sau un pulover de grosime medie.
În ţinuta de azi eu am purtat un tricou cu dungi albe şi negre, cu croială lejeră.

Pe deasupra îmbraci o jachetă nu foarte groasă, pe care, daca este nevoie să o scoţi de pe tine, nu va fi incomod s-o porţi pe braţ sau peste geantă.

Eu am purtat un sacou mai gros din catifea reiată bordo, care ţine surprinzător de bine de cald, fără să fie voluminos şi incomod, iar în partea de jos am ales o fustă plisată din satin gros.

Poţi încheia cu un şal sau o eşarfă care să-ţi protejeze gâtul şi pe care o poţi pune în geantă, dacă se face cald.
Cât despre încălţăminte, în această perioadă eu port mai ales botine acompaniate de ciorapi 60-80 DEN – azi am purtat unii cu model din ţesătură.

Desigur, accesoriile sunt întotdeauna importante, aşa că am ales o eşarfă gri deschis în jurul gâtului şi o geantă cross-body ale cărei culori – alb, negru, gri – unifică ţinuta din punct de vedere cromatic.

Dacă ţinuta mea te inspiră, iată ce îţi recomand.
- O fustă plisată neagră găseşti la Reserved aici sau la Bonprix aici.
- Un tricou cu dungi alb-negre găseşti la AboutYou aici, aici sau aici.
- Un sacou bordo la AboutYou aici, aici sau aici.
- Botine bordo la Born2Be aici sau aici.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat
O fustă plisată, un tricou în dungi şi un sacou portocaliu
Un pardesiu albastru şi o ţinută smart casual
Geaca de blugi – piesa cea mai versatilă din garderoba ta
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

