Cum să porţi roz toamna
Rozul este o culoare asociată în mod tradiţional cu primăvara. Dar asta nu înseamnă că nu-l poţi purta şi în celelalte anotimpuri.
Ba mai mult, în acest sezon rozul este una din culorile favorite ale designerilor, alături de alte două culori solare: galben şi portocaliu.
Aşa încât, dacă îţi place rozul, îl poţi purta în toamna asta şi vei fi exact în trend 🙂
Ţinuta mea de azi pleacă de la o rochie de jerse petrecută, cu un interesant imprimeu floral roz pe fond negru.
Rochiile petrecute, mai ales cele din jerse, sunt preferatele mele pentru că sunt foarte avantajoase cu orice tip de siluetă.
Decolteul în V alungeşte gâtul, cele două părţi petrecute pun frumos în evidenţă bustul, iar fusta cu croială în A avantajează siluetele cu şoldurile late.
Pe deasupra rochiei am purtat un sacou roz cu linie clasică, uşor cambrat pe talie.
Rochia are guler aşa că am creat două versiuni ale ţinutei: cu guleraşul pe deasupra reverelor sacoului şi cu el pe dedesubt.
Am ales drept încălţări cizmele negre de piele întoarsă, pe care probabil le-ai văzut în multe din ţinutele mele. Îmi place foarte mult aspectul elevat şi nota retro pe care o dau cizmele lungi purtate cu fuste sau rochii midi.
Pentru a aduce puţin dinamism cromatic, păstrând însă aceeaşi paletă, am purtat o geantă bordo, care contrastează frumos cu nuanţele deschise de roz.
În versiunea a doua a ţinutei, cea cu gulerul rochiei pe sub sacou, am adăugat la rever şi o broşă roşu închis, ca un contrapunct discret al genţii.
Dacă ţinuta mea te inspiră şi îţi doreşti piese asemănătoare, iată unde găseşti:
Rochie aici
Sacou aici
Geantă aici
Cizme aici
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Culori de toamnă, culori de primăvară
Trucuri de stil – contrastul cromatic
3 (+1) moduri de a purta o rochie neagră
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
3 Comments
Pingback:
Pingback:
Pingback: