Dacă roşul ţi se pare prea puternic, poartă bordo

Ieri v-am prezentat o ţinută destul de îndrăzneaţă din punct de vedere cromatic, în roşu şi negru.

Dacă îţi place roşul dar nu-ţi vine să porţi haine într-o culoare aşa de puternică, poţi încerca ruda lui mai temperată, bordo.

Bordo adică denumirea românească a acelui roşu închis care este culoarea vinului de Bordeaux. Sau altfel spus, grena. Sau de ce nu, vişiniu.

Este o culoare de toamnă, bogată şi saturată, dar nu atât de strălucitoare şi puternică precum roşul. Se asortează frumos cu o mulţime de alte culori: cu maro scorţişoară sau cafe-au-lait, cu galben ca mierea, cu bej, camel, roz, sau cu albastru denim.

Ţinuta mea de azi a pornit de la o bluză tip tunică, cu un imprimeu floral în nuanţe de bordo. Am ales să o port cu nişte pantaloni drepţi negri şi cizme vişiniu închis.

Pe deasupra am pus un cardigan bordo pufos pe care îl am de multă vreme şi a cărui textură continuă să fie la modă. Ca notă finală am adăugat geanta cross-body maro scorţişoară, care completează frumos cromatica ţinutei.

Este o ţinută casual, nepretenţioasă, care ilustrează ideea că şi ţinutele de toată ziua pot fi stilate şi armonioase, fără un efort prea mare.

Dacă îţi doreşti şi tu produse asemănătoare iată unde găseşti:

Bluză  aici sau aici
Cardigan  aici sau aici sau aici
Pantaloni  aici
Cizme  aici
Geantă  aici

Şi iată câteva alte ţinute cu piese de culoare bordo.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Denim, bordo şi o prietenă veche

Imprimeuri florale de toamnă

Şi toamna poţi purta rochie, nu-i aşa?

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Dacă roşul ţi se pare prea puternic, poartă bordo
Article Name
Dacă roşul ţi se pare prea puternic, poartă bordo
Description
O ţinută cu cardigan bordo, pantaloni negri şi geantă maro.
Author
Maxine Over 50

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *