Cum să compui o ţinută de ocazie, cu bluză şi fustă mov
Dacă tot am făcut o serie despre cum să compui ţinute (western, office şi casual) având drept punct de plecare o bluză şi pantaloni de culoare neagră, mi-am zis să închei săptămâna în aceeaşi notă.
De această dată am folosit negrul doar drept culoare de accent şi am alcătuit o ţinută în nuanţe de mov.
Multă vreme am avut prejudecăţi în privinţa materialelor lucioase – satin, paiete, lurex – care mi se păreau prea ţipătoare şi dezavantajoase pentru silueta mea.
Dar cum viaţa e prea scurtă ca să te închizi între graniţe, mai ales auto-impuse, mi-am zis că nu pierd nimic dacă încerc să văd cum arată pe mine astfel de materiale.
Mi-am cumpărat înainte de Crăciun nişte pantaloni cu paiete de care am fost încântată, apoi două fuste de satin (pe care le-aţi văzut deja în câteva ţinute) şi o bluză de lurex.
Lurex şi satin
Ţinuta de azi a plecat chiar de la această bluză de la Bonprix, în trei nuanţe de mov despărţite prin dungi negre. Mi-a plăcut de cum am văzut-o atât pentru culorile superbe cât şi pentru că are dungi – iubesc dungile, v-am zis? 🙂
Am combinat-o cu fusta mov de satin, a cărei nuanţă s-a potrivit perfect cu cele ale bluzei.
Pentru că bluza e destul de lungă şi n-am vrut ca marginea ei să-mi vină în zona cea mai lată a corpului, am introdus-o în betelia fustei într-o parte şi am obţinut astfel o linie oblică. Este un truc pe care îl folosesc adesea, deoarece liniile orizontale la nivelul şoldurilor lăţesc vizual această zonă.
Drept accesorii am purtat ciorapi negri fini (15 DEN), pantofi cu toc, o poşetă de seară din mărgele şi un şirag de perle lila.
Este o ţinută elegantă care poate fi purtată la ocazii mai deosebite: un spectacol de operă sau de teatru, o cină la un restaurant cu ştaif, o aniversare sau poate chiar în seara de Sf. Valentin.
Dacă ţinuta mea te inspiră, iată unde găseşti piesele care o compun:
Bluza aici
Fusta aici
Pantofi aici
Ciorapi aici
Poşetă aici
Colier aici
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Cu ce asortezi movul? Încearcă roşu.
Culori pe care le purtăm rar – violet
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
4 Comments
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback: