E voie să nu-ţi placă? Şi o ţinută de toamnă în stil boho.

Uneori primesc pe Facebook comentarii defavorabile.

De la critici privind culorile şi asortarea lor, până la sugestii legate de hainele pe care ar trebui să le port la vârsta şi greutatea mea sau la observaţii privind ţinutele mele “practice dar lipsite de eleganţa”.

Cel mai scurt şi neechivoc a fost unul de săptămâna trecută: “Nu-mi place! E voie să nu-ţi placă?”

Poate pentru că aceste comentarii nu-s prea multe, prima mea reacţie este mereu una de amuzament. Urmată de mirare.

Nu mă mir, desigur, că există persoane cărora nu le place stilul meu. Mă uimeşte, însă, de fiecare dată, impulsul care le mână să-şi consume câteva minute din viaţă scriind un comentariu depreciativ când ar putea foarte bine să treacă mai departe, la ceva care să le placă.

Cu atât mai mult cu cât postările mele sunt despre stil, adică ceva care ţine de gustul personal, nu pricep în ruptul capului de ce ai veni cu critici şi sugestii de “îmbunătăţire” ale ţinutelor unei alte femei.

Evident că “e voie să nu-ţi placă”. Dar dacă nu-ţi place, ai la îndemână tot Facebook-ul să găseşti ceva pe placul tău. Astfel de comentarii sunt nu doar inutile ci şi toxice şi pline de resentiment.

Aşa că reacţia mea este simplă şi radicală – blochez imediat profilele respective fără să răspund la comentarii sau să le anunţ în vreun fel.

Este limpede că gusturile noastre nu se potrivesc aşa că îi fac un serviciu comentatoarei mele – o scutesc de apariţia în feedul ei a unor postări care nu-i plac.

Dacă vi s-a întâmplat şi vouă să primiţi comentarii răutăcioase, vă sfătuiesc să nu vă lansaţi în schimburi de mesaje care nu ar face decât să vă irite şi să vă amărască ziua. Cel mai sănătos este să blochezi din start persoana respectivă şi să uiţi de ea.

Dar să revenim la oile (ţinutele) noastre. 🙂

Ţinuta de azi

Ţinuta mea de azi ilustrează un stil de care mă simt foarte apropiată şi pe care îl port adesea, mai ales vara: stilul boho. Numele este o prescurtare de la bohemian care înseamnă boem.

Stilul boho este caracterizat de croieli lejere, materiale naturale, imprimeuri florale, culori inspirate din natură, franjuri, bijuterii lungi şi spectaculoase.

Fiind un stil lejer şi relaxat este minunat de purtat vara. Dar azi am vrut să creez o ţinută în acest stil, potrivită pentru o zi de toamnă.

Am purtat o rochie maxi cu imprimeu floral pe fond negru, cu mâneci lungi şi guler tip tunică.

Mi-am marcat talia cu o curea neagră şi am ales două coliere portocalii care fac un contrast frumos cu tonurile închise ale rochiei.

Pe deasupra am îmbrăcat o vestă lungă neagră, o piesă foarte versatilă şi modernă, care alungeşte ţinuta şi îi dă un aer elegant.

Geanta vine şi ea în completarea ţinutei, prin culorile asortate cu cele ale rochiei şi colierului.

Şi pentru că, la final, am vrut să creez un mic contrast stilistic, am ales aceşti pantofi casual cu platformă. Pentru a păstra până la capăt stilul boho al ţinutei ar fi trebuit să încalţ, de exemplu, nişte cizme western de piele întoarsă.

Am preferat, însă, această variantă pentru că aduce ţinutei mai multă prospeţime şi un aer mai modern.

Dacă te inspiră, iată unde găseşti piese asemănătoare.

  • Rochia este de la Bonprix, o găseşti aici.
  • Vesta o găseşti tot la Bonprix.
  • Geanta nu mai este disponibilă dar un  model care s-ar asorta cu ţinuta poţi găsi la ePantofi.
  • Pantofi asemănători găseşti la Zappatos.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Imprimeuri florale de toamnă

Cum să porţi imprimeuri florale fără să arăti demodată

Poţi purta rochii de vară toamna?

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
E voie să nu-ţi placă? Şi o ţinută de toamnă în stil boho.
Article Name
E voie să nu-ţi placă? Şi o ţinută de toamnă în stil boho.
Description
O ţinută cu o rochie maxi cu imprimeu floral şi vestă lungă neagră.
Author
MaxineOver50

8 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *