O după-amiază de toamnă în Herăstrău

Ieri am fost să ne plimbăm în Herăstrău.

A fost o zi însorită, cu un vânt uşurel şi cer albastru profund străbătut de nori albi. Ziua de octombrie perfectă.

Ne-am plimbat, am zăbovit pe-o bancă uitându-ne la cei care treceau pe alei şi am făcut poze.

Pozele

Cu pozele a fost mai complicat pentru că era multă lume şi a fost destul de greu să găsim locuri mai izolate.

De ce izolate? Pentru că mă simt foarte inconfortabil să fac poze în public.

Mă rog, când suntem în vacanţe pozele par cumva mai fireşti dar pe stradă, de exemplu, sau ca acum, în parc, mă simt tare stânjenită.

Am văzut nenumărate persoane cu telefonul în mână, făcându-şi selfie-uri sau filmându-se, ba chiar o fată îmbrăcată fancy era fotografiată de prietenul ei cu echipament profesional, aveau tot felul de scule foto, inclusiv trepied.

Am observat-o de la distanţă şi am invidiat-o niţel pentru dezinvoltura cu care stătea în diverse posturi şi nu părea deloc deranjată de trecătorii care priveau.

Eu, pe de altă parte, sunt mai degrabă ţeapănă când fac poze în public, mă jenez de cei care aşteaptă să facem poza ca să nu intre în cadru şi în general, mă simt oarecum ridicol.

Soţul meu se amuză uneori făcând pe fotograful profesionist: “Baby, give your best shot!” şi dacă nu-i nimeni prin preajmă intru şi eu în joc.

Dar, în general, mă simt mult mai în largul meu când îmi fac poze singură, în casă, fără nici un spectator.

Acesta este motivul, în caz că vă întrebaţi, pentru care majoritatea fotografiilor mele sunt făcute în interior.

Dar revenind la plimbarea noastră, ne-am bucurat de o după-amiază plăcută şi am constatat, odată în plus, că nu-i nevoie de locuri sau evenimente extraordinare ca să te simţi fericit.

Cu ce m-am îmbrăcat

O fustă plisată neagră cu imprimeu floral roşu închis, un tricou negru şi o geacă de blugi, acompaniate de un colier cu ciucure, balerini negri şi o geantă de umăr.

Nu mi-a fost nici frig, nici cald, aşa cum se întâmplă adesea toamna, iar ţinuta a fost comodă şi exact atât de casual cât îmi doream.

Fusta este de la Roman.co.uk iar geaca de la Bonprix, ceva mai veche. Găseşti însă la ei două modele clasice de jachete denim aici şi aici, la preţuri excelente şi în toată gama de mărimi.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Ieri ne-a prins ploaia

Toamna în roşu şi negru

Se poartă în continuare fustele plisate

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
O după-amiază de toamnă în Herăstrău
Article Name
O după-amiază de toamnă în Herăstrău
Description
O ţinută cu fustă plisată cu imprimeu floral şi jachetă denim, purtată la o plimbare în Herăstrău.
Author
MaxineOver50

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *