Bleumarin cu negru – o asociere cromatică sofisticată
Bleumarin cu negru, o combinaţie pe care majoritatea femeilor o evită chiar mai mult decât pe cea dintre maro şi negru.
Motivele ţin de vechile reguli de stil care o considerau prohibită şi de teama că aspectul general al ţinutei va fi sumbru şi bătrânesc.
Şi totuşi, situaţia este exact inversă: asocierea negrului cu bleumarin a devenit trendy şi, fiind prezentă în multe din creaţiile marilor designeri, este acum considerată elegantă şi sofisticată.
Deoarece şi mie îmi place această asociere rafinată, m-am gândit că ar fi utile câteva sugestii stilistice despre cum să porţi cu stil negru cu bleumarin.
Alege o nuanţă de bleumarin nu foarte închisă
Prima şi poate cea mai importantă idee este să alegi cu grijă nuanţa de bleumarin. Evită bleumarinul foarte închis, apropiat de negru şi alege mai degrabă acel albastru închis, profund, care poartă poeticul nume de midnight blue – albastru ca noaptea.
Aşa am procedat eu în ţinuta de azi, în care am combinat o fustă plisată neagră cu o bluză bleumarin din şifon, cu panglici la decolteu.
Nuanţa de albastru, deşi foarte închisă, este totuşi cu câteva tonuri mai deschisă decât negrul şi creează un anumit grad de contrast.
Poartă accesorii care aduc luminozitate
Pentru a ilumina ţinuta am purtat accesorii argintii – cercei rotunzi cu clips, o broşă în formă de fundă, brăţări şi pantofii cu barete.
La fel de bine ar fi mers şi accesorii aurii sau perle, adică bijuterii strălucitoare, care reflectă lumina către faţă şi îndulcesc severitatea ţinutei.
Adaugă un albastru mai deschis
Dacă o ţinută formată exclusiv din piese negre şi bleumarin ţi se pare prea mohorâtă, poţi oricând să introduci în ecuaţie o nuanţă mai deschisă de albastru.
Foloseşte strălucirea paietelor
Asocierea bleumarin cu negru este de un efect deosebit în ţinutele elegante, de ocazie. Un top bleumarin cu paiete purtat cu nişte pantaloni negri eleganţi şi accesorii cu ştrasuri pot constitui o ţinută rafinată potrivită pentru o nuntă sau altă petrecere sofisticată.
Adaugă alb sau o culoare pastel
Albul (sau o nuanţă pastel foarte deschisă, apropiată de alb) va arăta întotdeauna senzaţional într-o ţinută cu piese bleumarin şi negre.
Înveseleşte ţinuta cu accente de culoare
De asemenea poţi adăuga ţinutei tale accente în culori puternice: un fular sau o eşarfă, o curea, poşeta sau pantofii.
Accesorii bleumarin
Dacă ai impresia că o ţinută formată din piese vestimentare bleumarin şi negre ar fi prea mohorâtă, poţi alege soluţia accesoriilor bleumarin la o rochie neagră sau invers.
Dacă ţinutele prezentate te inspiră şi îţi doreşti să încerci şi tu această combinaţie cromatică, iată ce îţi recomand.
- O fustă neagră plisată găseşti la Mohito sau la AboutYou aici sau aici.
- O bluză elegantă bleumarin poţi găsi la Bonprix aici, la Reserved aici sau la Mohito aici.
- O rochie neagră din jerse la Bonprix.
- Un top cu paiete găseşti la AboutYou aici sau aici sau la Bonprix aici.
- Un sacou în carouri la Bonprix sau Reserved.
- Fular fuchsia la Answear sau bleumarin la Factcool.
- Pantofii argintii sunt de la AboutYou.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Dacă negrul nu e culoarea ta, încearcă bleumarin
Cum să porţi un palton negru cu blugi
Poţi purta negru şi maro în aceeaşi ţinută?
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
One Comment
Marga
Toată admirația mea. _-Frumoasa și scumpa Doamna 👏🙏❤️