Cum să porţi o fustă creion neagră după 50 de ani, fără să arăţi demodată
Pentru majoritatea femeilor care lucrează în corporaţii sau instituţii oficiale, fusta creion, în particular cea neagră, este una dintre piesele de bază ale garderobei. Este extrem de versatilă, poate fi purtată cu cămăşi şi sacouri de diverse culori, aşa încât nu-i de mirare că este una dintre cele mai purtate…
În spatele scenei şi o ţinută în culori vii cu pisoi
Nu v-am împărtăşit niciodată cum se desfăşoară sesiunile foto în care îmi fotografiez ţinutele. Fără să fie ceva complicat, procesul este, însă, destul de laborios. Iată cum se petrec lucrurile behind the scene. În spatele scenei Mai întâi îmi stabilesc subiectele articolelor pe care vreau să le scriu: despre anumite…
Buline, flori şi galben primăvăratic
Chiar dacă se întâmplă ca ziua de 1 Martie să fie mohorâtă, cum e azi, nimic nu umbreşte bucuria că a venit, în fine, primăvara. De-acum, chiar dacă vor mai fi zile cu ceaţă, ploaie sau chiar ninsoare, ştim că ne îndreptăm spre lumină şi soare. E tare plăcut acest…
Puterea accesoriilor
Imaginează-ţi două femei atrăgătoare, de acceeaşi vârstă şi cu siluete similare, ambele îmbracate în blugi şi tricou alb. Una dintre ele trece pe stradă neobservată, cealaltă atrage o mulţime de priviri admirative. De ce? Pentru că poartă pe umeri o eşarfă în culori vibrante sau un colier îndrazneţ la gât.…