• Culori de octombrie într-o zi de noiembrie

    Atunci când vorbim de culorile toamnei ne gândim, de fapt, la culorile lui octombrie. În septembrie vara nu s-a încheiat pe deplin şi natura e încă verde, iar în noiembrie, de obicei, culoarea dominantă e griul. Dar octombrie este luna minunatelor culori de toamnă, etalând cu exuberanţă toate nuanţele de…

  • Cu ce porţi animal print? Cu roşu, bineînţeles!

    V-am spus că am o pasiune pentru animal print? Probabil că da, şi nu doar o dată. E suficient să te uiţi pe feedul meu de Instagram şi îţi dai seama imediat 🙂 Partea curioasă e că până în urmă cu doi ani nici prin cap nu mi-ar fi trecut…

  • Verde şi negru – o asociere rafinată

    Când eram mai tânără, purtam un număr foarte limitat de culori, mai ales toamna şi iarna. Au fost mulţi ani în care n-am avut în dulap decât bej, negru, maro şi crem. Din fericire, odată cu vârsta, stilul meu a evoluat şi m-am îndrăgostit de culori. Am început cu albastru,…

  • Trucuri de stil – Suprapunerile vestimentare

    Suprapuneri, straturi sau layers, cum se numesc ele în engleză şi cum le veţi regăsi foarte frecvent în ţinutele femeilor stilate de pe Pinterest sau Instagram. Sunt o opţiune stilistică foarte potrivită pentru sezonul rece, dar pot fi folosite cu succes şi vara. Conceptul e foarte simplu: în loc să…