O rochie roşie şi o amintire
Alcătuind ţinuta de azi mi-am amintit că foarte demult (să zicem acum un sfert de secol, ha, ha 🙂 ) am avut o rochie roşie foarte asemănătoare. Sursa era vestitul (caci era într-adevăr celebru, veneau oameni din tot judeţul) târg de second hand din oraş. Începând de prin ’95, pe…
Bleu, alb şi un strop de fuchsia
În viaţa de fiecare zi sunt un om al obişnuinţelor. Îmi plac lucrurile organizate şi clare, listele, planurile şi nu agreez deloc neprevăzutul. Spontaneitatea este o calitate care-mi lipsşte aproape cu desăvărşire. Am zis aproape, pentru că există totuşi o zonă în care sunt spontană şi creativă, iar aceasta este,…
Cum am ajuns să iubesc inul
Pentru foarte multe femei inul este un material apreciat la nivel declarativ, dar nepurtabil la nivel practic. Şi nu pot spune că nu le înţeleg pentru că, până în urmă cu 3-4 ani, nu am avut nici o piesă vestimentară de in în garderoba mea. Motivul este, evident, faptul că…
Cum să construieşti o ţinută smart-casual cu pantaloni culotte înfloraţi
Pantalonii înfloraţi sunt genul de piesă vestimentară pe care o vezi în ţinutele de vacanţă şi timp liber. Dacă, în plus, mai au şi croială culotte – adică largi şi scurţi deasupra gleznelor – pare evident că singurele ocazii cu care îi poţi purta sunt în drum spre plajă sau…