Ce sunt blugii “mom style” şi cum să-i porţi fără să fii demodată
Dacă aveţi o vârstă apropiată de a mea, cu siguranţă vă aduceţi aminte de acest model de blugi. Erau foarte în vogă în anii ’90, când se purtau cu cămăşi largi şi sacouri cu umerii proeminenţi. După ce a trecut perioada lor de glorie, un timp îndelungat au fost consideraţi…
“De unde vă cumpăraţi ţinutele?”
Este o întrebare pe care o primesc cu regularitate, alături de cereri de genul “Vreau şi eu această ţinută mărimea …” şi desigur, întrebarea eliptică atotprezentă: “Preţ?”. De aceea m-am gândit că sunt necesare câteva precizări legate de ţinutele pe care vi le prezint aici, pe blog. Sunt alcătuite din…
Trei culori cunosc pe lume
În copilăria noastră acesta era imnul de stat al României – de fapt al Republicii Socialiste România. Iar ziua naţională era pe 23 august, la sfârşitul verii. O zi mult mai potrivită, după cum spun mulţi: “Ce bine era pe vremea aia, plus că de 23 august ieşeam la bere…
O combinaţie naturală – verde cu maro
Cu toţii admirăm natura şi ne bucurăm de un apus înflăcărat, de imaginea crestelor înzăpezite pe cerul albastru sau de exuberanţa culorilor toamnei. Dar natura, cu tot ce înseamnă ea, peisaje, flori, copaci, animale este şi una din sursele majore de inspiraţie ale creativităţii umane. De la descoperiri şi realizări…