Ce haine noi merită să-ţi cumperi dacă lucrezi de acasă

Şi iată că anul acesta dorinţa multora dintre noi de a lucra de acasă s-a împlinit. Am scăpat de stres, de lungile ore petrecute în trafic, de colegii nesuferiţi, de viaţa complicată de corporaţie.

E drept, toate acestea au fost înlocuite de alte stresuri şi griji, cu mult mai mari. Iar munca de acasă, pentru multe dintre noi, e mai intensă şi mai obositoare decât cea de la birou.

Dar acum, după ce am trăit pe viu zicala cu „ai grijă ce-ţi doreşti”, multe dintre noi am devenit mai modeste şi tot ce ne dorim este ca noi şi cei ce ne sunt dragi să fim sănătoşi şi să depăşim cu bine perioada asta grea.

Una din pierderile pe care pandemia le-a adus în viaţa noastră, pe lângă faptul că nu mai putem merge la cinema sau la teatru, că e riscant să călătorim sau să ne întâlnim cu prietenii, este şi faptul că shoppingul a devenit în bună măsură inutil.

De ce ţi-ai mai cumpăra o geantă nouă dacă ieşi din casă o dată pe săptămână la cumpărături? Sau un palton nou, elegant, dacă nu ai unde să-l porţi? Sau nişte cizme noi dacă ghetele de acum doi ani sunt încă bune? Sau o rochie superbă dacă toate petrecerile sunt interzise?

În plus, într-o perioadă aşa de nesigură, e mai bine să fii prudentă cu cheltuielile şi să cumperi mai degrabă lucruri necesare şi mai puţin „mofturi”.

Dar pentru că lucrul de acasă presupune şi el destule interacţiuni cu lumea exterioară, sunt totuşi câteva haine pe care merită să ţi le cumperi ca să-ţi păstrezi un look elegant şi profesional.

Evident, pentru că pe ecrane eşti vizibilă de la talie în sus, primele sunt bluzele şi cămăşile. Dar chiar dacă picioarele nu apar pe Zoom, eu îţi recomand să ai o ţinută decentă şi profesională în întregime.

Desigur, ai putea să lucrezi întreaga zi în pantalonii de pijama şi cu papucii în formă de ursuleţ în picioare, dar imaginează-ţi că într-un meeting important eşti obligată să te îndepărtezi de birou dintr-un motiv oarecare, etalându-ţi ţinuta pufoasă în faţa unui client. N-ar fi prea profesional, nu-i aşa?

Prin urmare, recomandarea mea este să-ţi creezi şi pentru munca de acasă ţinute comode dar elegante şi cu care să nu-ţi fie ruşine să fii văzută în întregime.

Aşadar, ce haine noi merită să-ţi cumperi dacă lucrezi de acasă?

O cămaşă albă

O cămasă albă de bună calitate este o piesă clasică, pe care o poţi purta în nenumărate situaţii, inclusiv când lucrezi de-acasă. Adaugă-i o eşarfă, un colier sau nişte cercei frumoşi şi ai obţinut ţinuta stilată de care ai nevoie pentru video-call-uri.

Sigur că în locul unei cămăşi albe poţi alege una bleu sau roz sau în dungi. Cămaşa ramâne, însă, piesa care conferă cel mai bine un aspect profesional unei ţinute deci e de neînlocuit.

Găseşti cămăşi albe sau colorate din bumbac cu elastan sau vâscoză pe Bonprix, pe AboutYou sau pe Factcool.

Un cardigan

O altă piesă pe care merită să ţi-o cumperi în perioada cât lucrezi de acasă este un cardigan. Spre deosebire de pulover, care e mai dificil de îmbrăcat şi dat jos, cardiganul poate fi pus imediat pe umeri dacă e răcoare în casă şi poate fi scos la fel de uşor. În plus, arată foarte bine cu cămaşă dar şi cu bluze cu guler rulat sau tricouri, dacă le preferi.

Cardiganul e varianta soft a sacoului, care îţi permite să arăţi profesional şi să te simţi comod, în acelaşi timp. Pentru că îl vei purta în casă e bine să alegi un cardigan subţire dintr-un jerse de calitate, care să păstreze aspectul ordonat al ţinutei tale.

În general oferta de cardigane e largă şi include atât cardigane fine cât şi jachete groase, cu lucrătura mare, care sunt mai potrivite pentru exterior.

Poţi alege modele şi culori diverse de la Roman Originals, Dorothy Perkins, Bonprix, AboutYou, Answear.

Pantaloni din jerse şi colanţi

Aşa cum ziceam, ca să nu ai surprize neplăcute ar fi bine să alegi şi în partea de jos o piesă îndeajuns de elegantă ca să poţi fi văzută cu ea. Totuşi, pentru că acasă primează comoditatea, cred că preferi ceva mai puţin formal în locul pantalonilor office.

Blugii sunt, desigur, o bună alegere, dar poate nu vrei să te simţi încorsetată. Şi atunci îţi recomand să alegi nişte pantaloni din jerse sau dacă eşti mai friguroasă, chiar pantaloni tricotati care sunt în vogă în toamna asta.

Pantalonii de acest fel sunt la fel de comozi ca nişte pantaloni de trening dar au ţinută şi nu se şifonează, aşa că arată perfect pentru un outfit lejer de birou.

O altă opţiune potrivită pentru lucrul de la biroul de-acasă sunt colanţii.  Poţi să-i porţi cu o cămaşă lungă tip tunică şi o eşarfă colorată sau cu un tricou cu decolteu bărcuţă şi un cardigan fin, ai numeroase posibilităţi de a arăta elegant şi de a te simţi comod, în acelaşi timp.

Găseşti modele interesante de pantaloni de jerse şi colanţi la Roman Originals, Bonprix şi AboutYou.

Fuste tricotate

O variantă comodă şi trendy la pantalonii de jerse o reprezintă fustele tricotate, care sunt în vogă în acest sezon.  Găseşti aici câteva modele de la Bonprix numai bune de purtat în casă.

Unul dintre acestea este chiar cel pe care îl port eu în imaginea de mai jos.

O rochie de jerse

Sau mai multe. O rochie din jerse de bumbac sau vâscoză cu elastan e aproape tot aşa de confortabilă ca o pijama. Poţi s-o porţi în casă când lucrezi sau poţi s-o accesorizezi cu stil şi să faci senzaţie la o petrecere.

Este versatilă, comodă şi elegantă şi merită cu adevarat să ţi-o cumperi în perioada asta.

Găseşti rochii de jerse la toate marile magazine online, dar preferatele mele sunt Bonprix şi Roman Originals de unde am o mulţime de rochii de jerse foarte frumoase.

Espadrile sau balerini

Ei bine, acum că ţi-ai alcătuit o ţinută comodă şi profesională, cu ce te încalţi? Să porţi papuci pufosi de casă parcă nu se potriveşte, dar nici să stai în pantofi de stradă nu e o idee bună.

Sugestia mea e să-ţi cumperi nişte espadrile pe care să le porţi în casă, care vor fi la fel de comode ca nişte papuci şi îţi vor oferi exact nota de eleganţă necesară unei ţinute de lucru acasă. Sau dacă preferi, balerini.

Dacă totuşi vrei să stai în papuci, ar fi bine să alegi nişte modele mai sobre, care seamănă a pantofi, aşa cum vezi aici şi aici.

Prin urmare, dacă lucrezi de acasă şi vrei să-ţi cumperi nişte haine noi, merită să-ţi iei cămăşi, cardigane subţiri, pantaloni de jerse sau fuste tricotate, rochii de jerse, încălţări comode.

Pe de altă parte, rochiile de ocazie, cizmele peste genunchi sau genţile scumpe ar mai putea să aştepte până când se mai limpezeşte situaţia.

Sper ca ideile mele să-ţi fie de folos şi să te ajute să-ţi compui ţinute de lucru elegante şi în care să te simţi în largul tău.

Pentru că…

Meriţi să fii mereu frumoasă!

Articole pe care poate le-ai ratat

Cum să porţi alb şi negru fără să cazi în banal

Cum să porţi colanţi după 50 de ani

Pantaloni pentru siluete plinuţe

Dacă articolul ţi-a plăcut recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook: https://www.facebook.com/shopping.cu.maxine/

Summary
Ce haine noi merită să-ţi cumperi dacă lucrezi de acasă
Article Name
Ce haine noi merită să-ţi cumperi dacă lucrezi de acasă
Description
Dacă lucrezi de acasă merită să-ţi cumperi cămăşi, cardigane, pantaloni de jerse sau fuste tricotate, încălţări comode.
Author
Maxine Over 50

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *