Ce se poartă – galben citron

În abundenţa de culori a acestei primăveri, galbenul are un loc aparte.

În fiecare an au fost în trend nuanţe de galben pe care le-am iubit: galbenul pai cu aromă de vară, galben şofran şi galbenul miere care prevesteau toamna, galbenul untului sau cel intens al narciselor.

Dar anul acesta nuanţa de galben pe care o vezi peste tot este galbenul citron (sau dacă preferi, galben lămâie)

Galbenul citron e o nuanţă paradoxală deoarece, deşi galbenul este prin excelenţă o culoare caldă, nuanţa citron este considerată rece fiindcă are o uşoară tentă de verde.

Îmi place galbenul şi îl port cu mare plăcere în toate anotimpurile, dar trebuie să recunosc că nuanţa citron n-a fost printre preferatele mele, am ales întotdeauna nuanţele mai calde.

Totuşi, după ce am aflat că tipologia mea cromatică este una rece, deci că mi se potrivesc culorile reci, clare şi contrastante, am început să privesc galbenul citron cu mai mult interes.

Şi pentru că nuanţa se regăseşte printre culorile în vogă în acest sezon, ţinuta de azi explorează modul cum poate fi asortat galbenul citron.

Ţinuta de azi

Am purtat o cămaşă galbenă descheiată, peste un top de aceeaşi culoare şi pantaloni creion bleumarin.

Pentru că galbenul citron se potriveşte foarte bine cu verde am ales o parte din accesorii de această culoare: geanta verde smarald, cerceii verde închis şi un colier cu piese verzi şi albastre.

Am fost tentată să port şi o curea verde ca geanta şi pantofi bleumarin, dar mi s-a părut că ţinuta ar fi prea „asortată”. Aşa că am preferat argintiul, care funcţionează ca o culoare neutră dar aduce ţinutei un plus de strălucire şi îi conferă un aer modern.

Am obţinut astfel o ţinută veselă şi primăvăratică, perfectă pentru o plimbare într-o zi însorită şi plină de verdeaţă.

Dacă te inspiră şi îţi doreşti piese asemănătoare, iată ce îţi recomand.

  • O cămaşă galben citron poţi găsi la AboutYou aici sau aici şi la FashionDays aici.
  • Un top într-o nuanţă asemănătoare tot la AboutYou aici, aici sau aici.
  • Pantaloni creion bleumarin găseşti la Bonprix aici.
  • O geantă de umăr verde smarald la Zappatos aici sau aici.
  • Balerini argintii la Born2Be aici sau aici.
  • Şi tot la Born2Be găseşti o curea argintie aici.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Ce se poartă – portocaliu

Casual chic în verde

Un accesoriu subestimat – cureaua

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Ce se poartă – galben citron
Article Name
Ce se poartă – galben citron
Description
O ţinută cu cămaşă galben citro, pantaloni bleumarin şi accesorii verzi.
Author
MaxineOver50

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *