Cizme, ghete sau botine – cum alegi încălţămintea de iarnă
Odată cu sfârşitul lui noiembrie ne apropiem de iarnă, în multe zone ale ţării ea a şi venit deja cu prima ninsoare.
E timpul să ne pregătim pentru sezonul rece iar astăzi vorbim despre cum ne alegem ghetele, cizmele sau botinele cu care să trecem iarna comod şi cu picioarele calde.
Ofertele magazinelor online sunt foarte numeroase şi foarte diverse, dar înainte de a-ţi cumpăra ceva nou e bine să-ţi sortezi încălţămintea pe care deja o ai şi să stabileşti exact ce îţi trebuie.
Poate că cizmele tale lungi, negre şi-au trăit traiul şi ai nevoie de unele noi sau poate că îţi doreşti nişte botine elegante pentru un eveniment la care vei merge în iarnă sau nişte ghete de purtare, comode şi călduroase.
E bine să-ţi faci o mică listă cu încălţările de care ai nevoie în care să precizezi inclusiv culoarea sau modelul, ca să nu ajungi să faci cumpărături din impuls pe care să le regreţi apoi.
Şi pentru că abundenţa de oferte poate fi, uneori, descurajantă, iată câteva criterii după care mă ghidez eu când îmi cumpăr încălţăminte.
Piele naturală sau piele ecologică
Îmi place pielea naturală – are o eleganţă şi un luciu discret pe care rareori le găseşti la pielea ecologică. În plus, pielea naturală este mult mai rezistentă decât cea ecologică iar încălţămintea îşi păstrează aspectul mai mult timp.
Pe de altă parte încălţămintea din piele naturală este cel puţin de două ori mai scumpă decât cea din piele ecologică. Prin urmare, dacă preţul este un element important în decizia ta, e mai ieftin să alegi pielea ecologică.
Depinde, desigur, şi de tipul încălţărilor şi de mediul în care le vei folosi.
Dacă circuli mai ales cu maşina, lucrezi într-un birou şi, în general, nu mergi mult pe jos prin ploaie sau zăpadă, nişte cizme sau botine de calitate din piele ecologică pot fi alegerea cea mai potrivită. Dacă însă ai nevoie de rezistenţă la intemperii, pielea naturală face faţă mai bine.
Alegerea între cele două tipuri de piele îţi aparţine, în funcţie de stilul tău de viaţă şi de buget.
Iată câteva modele de cizme şi ghete din piele şi piele ecologică de la Born2Be.
Şi iată şi câteva din piele naturală de la Otter şi CCC.
Cu toc, fără toc sau poate cu platformă
Este o alegere care ţine de preferinţele tale, de ocaziile în care vei purta încălţările şi desigur, de stilul tău personal.
Dacă lucrezi într-un mediu corporate, probabil vei prefera nişte botine elegante sau cizme lungi cu toc. Pe de altă parte, dacă mergi mult pe jos sau preferi ţinutele casual, nişte ghete cu talpă groasă sau nişte cizme fără toc vor fi mult mai potrivite.
Eu port în general încălţăminte cu toc jos sau mediu iar în ultima perioadă am descoperit că îmi place încălţămintea cu platformă – fie cea plată, fie cu talpă ortopedică.
Un trend care s-a impus în ultimele sezoane este cel al încălţărilor cu talpă groasă şi striată sau netedă – chunky boots. Deşi la apariţia sa l-am considerat mai degrabă un trend pentru adolescenţi, am văzut multe femei stilate purtând astfel de încălţări, aşa că mi-am cumpărat şi eu nişte botine şi o pereche de cizme.
Iată nişte modele de cizme, ghete şi botine cu platformă, toc jos sau înalt de la Zappatos.
Mai există şi alte culori decât negru sau maro
Este adevărat, în sezonul rece optăm cel mai adesea pentru universalul negru care merge cu orice, sau mai rar, pentru maro.
Dar dacă ai deja în garderobă încălţăminte de aceste culori, de ce n-ai încerca anul ăsta ceva nou?
Ai putea alege, de exemplu, nişte botine bordo sau nişte ghete camel, în locul celor maro închis. O altă culoare foarte la modă este verdele închis care poate fi asortat cu majoritatea culorilor de toamnă sau iarnă.
Sau dacă te simţi îndrăzneaţă şi iubeşti culorile ca şi mine, ai putea alege nişte ghete roşii sau nişte botine mov. De asemenea, dacă vrei nişte cizme lungi de piele întoarsă pentru toamnă, poţi alege unele bej deschis, sunt moderne şi foarte elegante.
Iată şi nişte modele frumoase, în alte culori decât negru şi maro de la Zappatos.
Elegant, casual, sport, urban
Stilul încălţărilor depinde, desigur, de propriul tău stil şi de împrejurările în care vor fi folosite.
La birou sau la un eveniment elegant vom purta botine cu toc, la o plimbare în parc nişte ghete comode, la o întîlnire cu prietenele poate vom opta pentru nişte cizme lungi, care să atragă priviri admirative.
Iată mai jos nişte modele din fiecare stil de la Born2Be.
Tabelul de mărimi
Dacă îţi cumperi încălţăminte online, nu uita să consulţi tabelul de mărimi şi să-l compari cu dimensiunea tălpii tale.
Cum o determini?
Iei o foaie albă de hărtie, pui talpa pe ea şi trasezi cu un creion (ai grijă să-l ţii vertical) conturul tălpii. Apoi măsori de la călcâi până la vârful celui mai lung deget.
Sper ca sugestiile mele să-ţi fie de folos şi să te ajute să-ţi cumperi încălţări frumoase şi comode pe care să le porţi toată iarna.
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Încălţările mele de toamnă preferate
Cum să porţi unul din hiturile sezonului – pantofii cu platformă
Ce merită să-ţi cumperi de Black Friday? Cizme de piele!
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
2 Comments
Pingback:
Pingback: