Costumul reinterpretat
Mai ţii minte vremurile când era la modă să te îmbraci în costum?
Bărbaţii mergeau în costum la muncă, femeile purtau deux-pieces cu fustă şi taior iar tinerii care aveau rude “afară” erau în centrul admiraţiei purtând costum de blugi. 🙂
Acum costumul mai este (eventual) obligatoriu doar în companiile cu un cod vestimentar strict sau la ocazii foarte speciale. Pentru restul timpului ţinutele au devenit mult mai relaxate, iar regulile de tip “ce trebuie/ce nu trebuie să porţi” au căzut în desuetudine.
Din fericire! Eu cred cu tărie în libertatea de a te îmbrăca aşa cum îţi place şi te simţi bine şi de a refuza stereotipurile stilistice care ne încorsetează, mai ales după o numită vârstă.
Aşa încât azi am ales să mă îmbrac în costum! 🙂
Ce-i drept, este un costum reinterpretat, pentru că piesele au fost cumpărate la distanţă de vreo doi ani. Este format din nişte pantaloni negri de catifea reiată care au ceva vechime în garderoba mea şi un sacou din acelaşi material, cumpărat de curând.
N-am fost într-o dispoziţie “all black” aşa că am purtat un tricou galben cu dungi negre, geantă şi pantofi maro caramel şi un fular portocaliu.
Ba chiar am testat cum îmi vine bereta galbenă pe care abia aştept să o port din nou după ce îmi voi schimba tunsoarea. 🙂 (Vreau să-mi las părul ceva mai lung şi să-l tund bob.)
Ţinuta este una casual, potrivită pentru o plimbare în parc, mers la cumpărături sau la o întâlnire cu o prietenă veche.
Dacă te inspiră şi îţi doreşti piese asemănătoare, iată unde poţi găsi:
Pantaloni aici
Sacou aici
Tricou aici
Pantofi aici
Geantă aici
Fular aici
Beretă aici
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Cum să porţi negru după 50 de ani?
Trend alert – Se poarta galben
Ghid practic – Cum să-ţi cumperi pantaloni online
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
One Comment
Pingback: