Cu ce te îmbraci de 8 Martie
Zilele trecute am fost rugată de una dintre cititoarele mele să vă ofer câteva idei de ţinute pentru ziua de 8 Martie.
Anul acesta 8 Martie pică într-o vineri, aşa că obişnuita ieşire cu fetele se poate transforma într-o petrecere în toată regula.
Prin urmare, deşi mai sunt încă 3 săptămâni până atunci, multe dintre voi se gândesc la ţinuta pe care o vor purta cu această ocazie.
M-am gândit, deci, să vă prezint câteva sugestii de ţinute, în stiluri şi palete cromatice diferite.
Rochie elegantă de zi
O ţinută cu o rochie elegantă este prima opţiune a multor femei. În ţinuta de azi am îmbrăcat o rochie gri deschis, cu un imprimeu abstract negru, de la Bonprix.
Rochia este din jerse şi vine destul de cambrată, aşa că am purtat-o cu o eşarfă lungă de mătase argintie, care maschează cu stil zona frontală.
Am accesorizat-o cu poşetă şi pantofi negri în ton cu imprimeul şi am ales bijuterii argintii care aduc luminozitate ţinutei.
Iată alte câteva exemple de ţinute cu rochii, care vă pot inspira.
Dacă îţi doreşti o rochie elegantă de 8 Martie, îţi recomand cu căldură DyFashion.ro, unde găseşti rochii foarte frumoase, inclusiv pentru mărimi mari.
Fustă – plisată, de satin sau paiete
Dacă preferi fustele îţi sugerez o fustă din satin cu croială pe bie sau una plisată. O poţi purta cu o bluză de mătase, cu un pulover pufos sau cu un taior în stil Chanel.
Sau dacă îţi plac paietele poţi încerca o fustă din paiete în combinaţie cu un sacou din catifea sau un pulover de caşmir uşor supradimensionat.
O colecţie bogată de fuste plisate şi fuste din satin găseşti la AboutYou.
Pantaloni cu cămaşă din satin sau mătase
Este varianta cea mai comodă, după părerea mea, şi în acelaşi timp, foarte stilată. Cei mai versatili sunt pantalonii negri la care poţi asocia o cămaşă gri metalizat sau una din satin purtată descheiată peste un top negru.
Dar dacă îţi plac culorile nimic nu te împiedică să porţi pantaloni în nuanţe puternice cu bluze sau sacouri la fel de colorate – doar vine primăvara, nu?
Găseşti pantaloni în toată gama de mărimi, culori şi preţuri la Bonprix.
O ţinută nonconformistă
Dacă vrei să ai o alură noncoformistă poţi purta o combinaţie vestimentară sau cromatică mai neobişnuită. O geacă de piele peste o rochie maxi, o rochie cămaşă peste o fustă plisată, un costum fuchsia cu o bluză animal print sau, de ce nu, o ţinută retro, inspirată din moda anilor ’70.
Sper ca sugestiile mele să te ajute să-ţi compui o ţinută stilată, în care să te simţi minunat la petrecerea de 8 Martie.
Pentru că meriţi să fii mereu frumoasă!
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
O ţinută elegantă pe care o poţi purta de 8 Martie
Când contrariile se atrag – satin şi denim
Satin şi argintiu – reţeta unei ţinute elegante
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
2 Comments
Pingback:
Marga
Bravooo. Eleganta, ca – totdeauna, idei ff bune. 🙏🙏🙏