Cu ce te înnoieşti de Paşte?

Mai sunt trei săptămâni până la Paşte şi, pe lângă curăţenie şi planurile pentru masa de sărbătoare, multe dintre noi ne gândim să ne înnoim, la fel ca-n copilărie.


Poate că e vorba de nişte pantofi noi, o poşetă sau o rochie – mai ales că vara a venit mai devreme anul ăsta şi ai câteva luni bune înainte ca s-o porţi.


Dacă-i aşa, îţi recomand o foarte frumoasă rochie înflorată de la Bonprix.


Este o rochie cu croială lejeră, mâneci bufante şi fusta cu volane, confecţionată dintr-un poplin de bumbac foarte plăcut şi răcoros.


Eu sunt adepta ideii că dacă găseşti un model care îţi place şi îţi vine bine, merită să-ţi cumperi mai multe culori, dacă sunt disponibile.


În acest caz rochia poate fi găsită în două versiuni, pe roz şi pe bleu, iar eu le-am cumpărat pe amândouă.
Le găseşti aici pe cea roz şi aici pe cea bleu, ambele într-o gamă extinsă de mărimi, de la 36 la 54. Eu am cumpărat 50 la cea roz şi 48 la cea albastră, îmi vin amândouă bine dar o prefer pe cea mai lejeră.


De asemenea, iată unde poţi găsi alte piese similare celor pe care le port eu.
- La Born2Be găseşti pantofi bej şi sandale albe.
- La Bonprix găseşti o curea roz (într-un set cu încă două culori) şi una albă.
- La CCC găseşti o geantă bej şi una albă, asemănătoare cu ale mele.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat
O ţinută de primăvară într-o zi ca de iarnă
Cum să porţi “all pink” după 50 de ani
Când te laşi inspirată de culorile imprimeului
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.



2 Comments
Pingback:
Pingback: