Culottes şi-un cardigan pufos
Deşi nu sunt ceea ce se cheamă “slimming”- adică nu au o croială care să te facă să pari mai slabă – pantalonii culotte mă atrag şi îmi face plăcere să-i port.
Nu atât pentru că sunt foarte în vogă acum, cât mai degrabă pentru că îmi amintesc de modelele care se purtau în anii ’70 – ’80, perioada în care mi-am format primele gusturi şi preferinţe în materie de fashion.
În ţinuta de azi pantalonii culotte împart scena cu un cardigan pufos, într-o nuanţă foarte frumoasă de maro închis, şi ea cu note retro.
(Este interesant cum nostalgia este declanşată în fiecare dintre noi de altceva. Uneori e vorba de un miros, de un gust din copilărie sau poate de o piesă muzicală. La mine, adesea amintirile sunt declanşate de culori, forme sau imagini.)
Am purtat pantalonii cu nişte cizme lungi cafenii şi cămaşă albă. Maro cu alb este o combinaţie care îmi place mult, e clasică şi rafinată. Am adăugat o geantă maro şi un colier vintage şi ţinuta e completă.
Deşi este foarte satisfăcător să arăţi mai înaltă şi mai slabă, uneori este plăcut să porţi haine care îţi plac şi în care te simţi bine, chiar dacă nu îţi creează neapărat o siluetă perfectă.
Pentru că, în ultimă instanţă, ceea ce contează este felul cum te simţi şi cum te vezi pe tine însăţi, şi nu să respecţi cu stricteţe nişte reguli stilistice.
Dacă ţinuta mea te inspiră şi îţi doreşti şi tu piese similare, iată unde poţi găsi:
Cardigan aici
Pantaloni aici sau aici
Cămaşă aici
Cizme aici
Geantă aici
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Cum să porţi pantalonii culotte
Ghid practic – Cum să-ţi cumperi pantaloni online
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.