Cum să porţi culorile complementare

Vă mai aduceţi aminte de orele de desen de la şcoala generală?

Nu ştiu cum au fost pentru voi, dar eu am avut o profesoară genială, care mi-a deschis ochii asupra artelor vizuale.

Nici vorbă de nişte ore la care să pierdem vremea mâzgălind planşe cu subiecte banale. Erau ore fascinante, în care doamna de desen ne aducea albume de pictură, ne vorbea despre biografiile şi opera marilor pictori, ne învăţa despre curentele în pictură, sculptură sau arhitectură.

Subiectele planşelor erau alese astfel încât să ilustreze teoria cromatică sau să ne familiarizeze cu diversele tehnici picturale, iar temele erau tratate cu toată seriozitatea. Nu exista să te duci cu tema nefăcută la desen. 🙂

De la acele ore minunate din gimnaziu vine pasiunea mea pentru culori şi plăcerea de a contempla arta vizuală, în toate formele ei, inclusiv designul vestimentar. Şi poate şi abilitatea de a combina formele şi culorile îşi are originea tot acolo.

Mi-am adus aminte de orele de desen pentru că subiectul articolului de azi îl constituie culorile complementare.

Probabil vă mai amintiţi de cercul cromatic sau roata culorilor cu cele trei culori primare (roşu, galben şi albastru) şi culorile secundare şi terţiare, care se obţin prin combinarea primelor.

Culorile complementare sunt cele care, în cercul culorilor, se află în poziţii opuse: roşu şi verde, violet şi galben, albastru şi portocaliu.

Combinarea lor într-o ţinută este îndrăzneaţă şi plină de energie deoarece culorile complementare se potenţează reciproc. Aşa încât, de exemplu, o combinaţie de galben cu violet pur poate fi prea stridentă şi obositoare.

Însă avem la dispoziţie nenumărate nuanţe complementare mai atenuate, mai închise sau mai deschise, pe care le putem combina obţinând ţinute armonioase şi puternice vizual.

Albastru şi portocaliu

în ţinuta de azi eu port sacou şi pantaloni albastru azuriu şi o cămaşă portocalie. Deşi sunt culori complementare, nuanţele lor sunt uşor atenuate aşa încât ţinuta este echilibrată.

La aceasta contribuie şi alegerea accesoriilor în culori neutre, nişte pantofi sport bej şi o geantă cross-body bleumarin.

Am obţinut astfel o ţinută veselă şi colorată, minunată pentru primăvară.

Iată unde găseşti piese asemănătoare.

Roşu şi verde

O altă combinaţie de culori complementare, tradiţională Crăciunului, este roşu şi verde. Dar nu înseamnă că singurele momente când le poţi purta sunt sărbătorile de iarnă.

Trebuie doar să alegi nuanţele potrivite, care să scoată outfitul din zona sărbătorească. În ţinuta de mai jos am alăturat roşul intens al jachetei unui verde pădure foarte închis (pantalonii şi puloverul) şi am ales accesorii animal print.

Rezultatul este o ţinută interesantă şi puternică din punct de vedere vizual, care poate fi purtată inclusiv la birou.

Dacă îţi doreşti piese asemănătoare, iată unde poţi găsi.

Violet şi galben

Dacă roşu şi verde este o combinaţie de iarnă, violet şi galben este, cu siguranţă, una de primăvară. Prima imagine care îţi vine în minte când te gîseşti la aceste două culori este un buchet de viorele şi narcise, proaspete şi parfumate.

Ca şi în cazul celorlalte două perechi de culori, într-o ţinută care asociază galbenul cu violetul sunt importante nuanţele. În ţinuta de mai jos am optat pentru tonuri pastelate de galben şi lila, pentru că am dorit un aspect luminos şi primăvăratic.

Dacă te inspiră, iată unde poţi găsi piese asemănătoare.

  • Pantaloni galbeni la AboutYou aici sau aici.
  • Tricou cu dungi galbene la AboutYou aici sau aici.
  • Sacou lila la Factcool aici sau aici.
  • Sandale galbene la Born2Be.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Teama de culori şi cum o poţi depăşi

Culorile primăverii – albastru cobalt

Portocaliu şi dungi

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Cum să porţi culorile complementare
Article Name
Cum să porţi culorile complementare
Description
Trei ţinute care ilustrează feul cum poţi purta culorile complementare.
Author
MaxineOver50

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *