Cum să porţi denim la orice vârstă

Denimul este, fără îndoială, una dintre cele mai purtate ţesături în toată lumea, de femei şi bărbaţi, laolată.

Această ţesătură minunată a străbătut un drum lung de la jumătatea secolului 19, când Levi Strauss şi Jacob David au inventat pantalonii din denim cunoscuţi drept blue jeans, pentru căutătorii de aur din perioada Goanei după aur din California.

La început folosit doar pentru jeanşi, denimul a devenit azi un material folosit pentru multe alte piese vestimentare (jachete, cămăşi, rochii, veste), accesorii (poşete, şepci) şi chiar încălţăminte.

Relaţia mea cu denimul a avut o evoluţie interesantă.

Deşi, când eram liceeană am tânjit, ca multe adolescente, după o pereche de blugi, nu i-am avut la acea vreme. Apoi, studentă fiind, am trecut printr-o perioadă în care am fost foarte nemulţumită de corpul meu şi am purtat mai ales fuste.

Ce-i drept, am avut în perioada aceea nişte fuste de blugi fabuloase, de care imi aduc şi acum aminte cu plăcere.  Una dintre ele era cambrata pe şolduri şi cu un volan amplu de la nivelul genunchilor, cumva asemănătoare fustei unei dansatoare de flamenco. O alta era maxi, dintr-un denim mai subţire, în cloş, cu o aplicaţie de capse în faţă.  Am purtat fustele astea vreo 10 ani, din 85 până prin 95, în tot felul de ţinute pe care mi le amintesc cu drag 🙂

Şi apoi gata. Vreme de 20 de ani n-am mai purtat nimic din denim, nici blugi, nici jachete, nimic.

Până când, acum vreo trei ani, am descoperit blogul lui Beth Djalali, StyleAtACertainAge, care mi-a deschis o nouă perspectivă asupra stilului. Şi m-a făcut să mă reîndrăgostesc de denim 🙂

De atunci am inclus în garderoba mea o mulţime de piese, de la blugi de toate felurile, la jachete, cămăşi, fuste sau rochii. Am ajuns la concluzia că poţi purta denim indiferent de vârstă şi că ţinutele care conţin piese din denim au întotdeauna un aer modern şi tineresc.

Imaginile de mai jos ilustrează felul cum integrez eu denimul în ţinutele mele.

Jeanşii

Comozi, versatili şi avantajoşi pentru siluetă, blugii sunt pantalonii mei preferaţi, la fel ca ai majorităţii femeilor.

Am plecat de la blugii clasici, drepţi, din denim închis la culoare iar apoi mi-am cumpărat şi alte modele, blugi boyfriend, bootcut, slim sau cropped. Ba chiar mi-am făcut curaj şi mi-am luat blugi albi şi am fost plăcut surprinsă că nu vin deloc rău.

Iată câteva modele de blugi similare celor pe care le port eu:

Jacheta de blugi

Aşa cum am mai scris, jacheta de blugi aduce un aer tineresc şi cool oricărei ţinute, fie că o port cu rochie, cu fustă, cu pantaloni sau cu jeanşi. Tocmai pentru că imi place aşa de mult, nu m-am limitat la jachetele clasice albastre ci mi-am cumpărat şi alte culori: roz, kaki, alb, negru.

Dacă îţi doreşti şi tu o geacă de blugi, iată unde poţi găsi modele asemănătoare cu ale mele:

Cămaşa de blugi

Cămăşile de blugi sunt realizate dintr-o ţesătură mai subţire şi mai fină decât denimul, care se numeşte chambray. O cămaşă de blugi este ideală vara, când doreşti să-ţi maschezi braţele şi e prea cald ca să porţi jachetă. O poţi purta descheiată peste tricou sau înnodată în talie, cu o rochie înflorată, poţi imagina tot felul de combinaţii interesante.

Iată şi nişte modele de cămăşi chambray, foarte în vogă în acest sezon:

Fusta de blugi

Deşi nu am mai găsit modele asemănătoare celor pe care le-am purtat în tinereţe, îmi plac şi acum fustele de blugi şi le port cu plăcere.

Ca regulă generală, evit fustele drepte care nu mi se par avantajoase pentru silueta mea şi le prefer pe cele cu croială creion sau în formă de A.

Dacă încă nu ai o fustă de blugi în garderobă, iată nişte modele drăguţe:

Rochia din denim

Îmi plac foarte mult rochiile din denim iar dacă nu am decât una este pentru că majoritatea celor pe care mi le-aş fi dorit erau scurte deasupra genunchiului, iar eu nu port aşa de scurt.

Dar cum am descoperit de curând că rochiile arată foarte bine cu pantaloni, am de gând să renunţ la această regulă auto impusă 🙂

Iată câteva modele interesante de rochii din denim:

Acestea sunt, dragi prietene, câteva sugestii stilistice şi idei de ţinute cu piese din denim. Indiferent de vârsta ta, denimul va oferi întotdeauna ţinutelor tale un look chic şi modern, aşa că nu ezita să-l porţi.

Sper ca sugestiile mele să te ajute să-ţi cumperi blugi, jachete, cămăşi, fuste şi rochii din denim, frumoase şi pe măsura ta.

Pentru că…

Meriţi să fii mereu frumoasă!

Articole pe care poate le-ai ratat

5 modele de blugi pentru fetele plinuţe

Geaca de blugi sau cum să fii cool după 50 de ani

Cinci moduri de a purta o fustă albă de blugi

Dacă articolul ţi-a plăcut recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook: https://www.facebook.com/shopping.cu.maxine/

Summary
Cum să porţi denim la orice vârstă
Article Name
Cum să porţi denim la orice vârstă
Description
Idei şi sugestii stilistice despre cum să porţi denim, indiferent de vârstă
Author
Maxine Over 50

8 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *