Cum să porţi maroul – culoarea vedetă a toamnei
Multă vreme maro-ul a fost o culoare oropsită. Considerat batrânicios, demodat, lipsit de nerv, a fost alungat din panteonul culorilor trendy şi considerat acceptabil numai pentru genţi şi pantofi.
Dar iată că, de câteva sezoane încoace, odată cu redescoperirea stilului hippie al anilor ’70, nuanţele de maro au devenit din nou la modă.
Dar tocmai pentru că a fost atât de mult evitat, maro-ul poate părea greu de asortat, iar multe dintre noi au dificultăţi în a găsi nuanţele care li se potrivesc.
Şi totuşi, printre atâtea tonuri superbe de maro castaniu, ciocolatiu, maro scorţişoară, cafeniu, maro roşcat ca frunzele de toamnă sau maro cenuşiu, neutru, există precis şi unul potrivit pentru tine.
Ţinuta de azi este una monocromă, în care am folosit mai multe nuanţe de maro. Am evitat monotonia coloristică adăugând pantofii snake-print în nuanţe de bej care au drept contrapunct colierul cu un desen similar.
Un alt element care aduce varietate ţinutei este geanta cu textură croc, ale cărei culori se integrează armonios în ansamblu.
Piesele care formează ţinuta mea au fost cumpărate în anii trecuţi deci nu mai sunt disponibile. Totuşi, dacă îţi doreşti şi tu piese asemănătoare de culoare maro, am găsit câteva pentru tine:
Pulover
Pantaloni
Pantofi
Geantă
Colier
Cu drag, Maxine.
Articole pe care poate le-ai ratat
Cum să-ţi compui o ţinută smart-casual în câteva minute
Cum să porţi galben după 50 de ani
Cum să-ţi asortezi hainele (I). Ţinute monocromatice.
Dacă articolul ţi-a plăcut recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
5 Comments
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback: