Cum să porţi o cămaşă peste rochie… şi de ce

Dacă îţi place să te îmbraci elegant şi cauţi să-ţi rafinezi stilul vestimentar, probabil că ai citit o mulţime de articole şi de sfaturi de stil – inclusiv aici pe blog. 🙂

Ceea ce trebuie să ai mereu în minte, însă, este că acestea sunt sfaturi, recomandări, sugestii – în nici un caz reguli care nu pot fi încălcate.

Să ai stil însemnă, în primul rând, să te simţi bine în pielea ta, cu ţinuta pe care o porţi în acel moment. Dacă nu te reprezintă, dacă e inconfortabilă, dacă există vreun detaliu care te deranjează vei fi, poate, bine îmbrăcată, dar nu te vei simţi bine pe dinăuntru.

Una din recomandările stilistice,  pe care am văzut-o de multe ori enunţata chiar ca o regulă de neîncălcat, este că dacă porţi o fustă sau o rochie largă şi lungă, să nu porţi pe deasupra o altă piesă cu volum.

Raţiunea este destul de limpede, suprapunerea celor două piese voluminoase va crea o siluetă fără forme, nediferenţiată şi masivă.

Şi totuşi, nu e deloc imposibil să porţi două piese cu volum în aceeaşi ţinută, totul e să ştii cum să o faci.

Cum să porţi cămaşa peste rochie

Pentru a ilustra această idee am ales aceeaşi rochie ruginie de in cu croială amplă şi volane. Peste ea am îmbrăcat o cămaşă neagră tot din in pe care am lăsat-o descheiată.

Până aici, într-adevăr, ţinuta era lălâie şi fără formă. Acum intervin micile ajustări.

Mai întâi o observaţie legată de cămaşă. După cum vedeţi, cămaşa are marginile rotunjite, nu este tăiată drept la tiv. Dacă vreţi să purtaţi cămăşile peste fuste sau pantaloni (deci nu introduse în betelie) vă sfătuiesc să alegeţi acest model, cu tivul rotunjit.

Dacă porţi o cămaşă cu tivul drept peste pantaloni/fustă, tivul creează o linie orizontală de obicei în zona şoldurilor, lăţind vizual silueta. Din contră, la celălalt model, liniile rotunjite ale tivului orientate oblic, subţiază silueta.

Un alt detaliu important este cureaua. Dacă vrei să porţi o cămaşă peste rochie şi nu-ţi doreşti o ţinută complet lipsită de forme, cel mai simplu lucru este să-ţi pui o curea în talie.

Eu am ales o curea ţesută neagră, ceva mai lată, pentru a echilibra volumele rochiei şi cămăşii.

Am lăsat cămaşa desfăcută şi am aranjat marginile sale rotunjite aşa încăt să stea cât mai oblic pentru a oferi siluetei o formă de clepsidră.

Am încălţat nişte espadrile negre pentru a crea un echilibru cu cămaşa şi am ales un colier statement de lemn, asortat cu rochia.

Ultima a fost geanta de pai împletită, cu dungi de un roşu ceva mai închis decât rochia.

Iată cum o cămaşă purtată peste rochie poate crea o ţinută interesantă, cu o linie arhitecturală şi care, contrar aparenţelor, pune în evidenţă silueta.

Şi totuşi… de ce ai purta o cămaşă peste rochie?

Dintr-un motiv foarte simplu, pe care orice femeie plinuţă sau care a trecut de o anumită vârstă îl ştie: ca să-ţi acoperi braţele.

Fie pentru că sunt prea durdulii, fie pentru că şi-au pierdut fermitatea, braţele reprezintă una dintre zonele problematice ale corpului, pentru multe femei (iar eu nu fac excepţie).

Deşi am învăţat să-mi accept defectele şi să nu-mi mai pese prea mult de ele, recunosc că mă simt mai în largul meu dacă am braţele acoperite.

Şi cum în zilele călduroase de vară jachetele ies din discuţie, cămăşile subţiri sunt o rezolvare stilată şi modernă a problemei mascării braţelor.

Cel mai frecvent port cămăşi cu pantaloni, descheiate, peste un top sau un tricou. Dar iată că şi rochiile se pot purta cu cămăşi, chiar şi dacă sunt largi, nu mai vorbesc de cele cambrate.

Sper ca ţinuta de azi să te inspire şi să-ţi ofere idei noi în alcătuirea ţinutelor tale. Iar dacă îţi doreşti piese asemănătoare, iată ce îţi recomand.

  • Rochia este mai veche şi nu mai e disponibilă. Dar am găsit la Bonprix două modele care pot fi purtate în mod similar, aici şi aici.
  • De asemenea la Shopika, aici şi aici.
  • O cămaşă neagră de in găseşti la FashionDays aici sau aici.
  • O curea asemănătoare găseşti la Shopika.
  • Espadrile negre cu talpă ortopedică la Zappatos.
  • O geantă asemănătoare poţi găsi la Born2Be.
  • Un colier asemănător la Shopika.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Cum să-ţi maschezi braţele vara, dacă eşti plinuţă

Aceeaşi rochie ruginie într-o altă prezentare

Cum să-ţi compui o ţinută de vacanţă elegantă

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Cum să porţi o cămaşă peste rochie... şi de ce
Article Name
Cum să porţi o cămaşă peste rochie... şi de ce
Description
O ţinută cu o rochie amplă de in şi o cămaşă neagră peste rochie.
Author
MaxineOver50

6 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *