Cum să porţi o rochie caftan
Rochiile caftan au căpătat în ultimele sezoane o binemeritată popularitate.
Sunt acele rochii ample, uneori realizate doar din două dreptunghiuri de material cusute pe margini, alteori cu o croială puţin mai elaborată, lungi şi cu mâneci largi.
Atunci când sunt realizate din materiale lejere de vară – in, vâscoză, bumbac – sunt excelente rochii de plajă sau de vacanţă. Dar la fel de bine pot constitui ţinute rafinate de ocazie, când sunt făcute din mătase ori satin.
În general sunt preferate ţesăturile fluide, care cad greu, deoarece unul din motivele pentru care o rochie caftan este fermecătoare este felul cum se mişcă în mers, pe lângă corp.
Cel mai frecvent model este fără închidere, se îmbracă peste cap, dar există şi modele încheiate în faţa cum este cel pe care îl port eu.
Acestea au avantajul că se pot purta atât încheiate cât şi descheiate peste pantaloni, ca în ţinuta mea de azi.
Am purtat nişte pantaloni de in verzi, un top alb şi pe deasupra un caftan înflorat pe care l-am cumpărat anul trecut la reduceri.
Este o ţinută foarte lejeră, de vacanţă – pentru că deşi s-a răcorit puţin, vara încă nu s-a încheiat.
Iată şi o altă variantă de ţinută, în care port rochia încheiată, cu un cordon subţire împletit.
Rochiile caftan au o croială foarte avantajoasă pentru plinuţe deoarece sunt largi prin definiţie şi maschează cu eleganţă rotunjimile pe care nu vrem să le etalăm.
Dacă îţi place acest gen de rochie, la Shopika găseşti nişte modele foarte drăguţe, îţi las aici câteva exemple.
Cât despre piesele care alcătuiesc ţinuta mea, rochia nu mai e disponibilă dar pantalonii verzi da, sunt de la H&M şi îi găseşti aici.
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Rochie de plajă sau ţinută de ocazie?
Două moduri de a purta o rochie cu imprimeu zebră
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
2 Comments
Pingback:
Pingback: