Cum să porţi o ţinută “all white”

Deşi albul este, prin excelenţă, culoarea verii, nu prea vezi pe stradă multe ţinute în întregime albe – “all white”.

E drept, e aproape imposibil să porţi o astfel de ţinută şi să rămâi impecabilă într-un oraş precum Bucureştiul. Dar în vacanţă lucrurile se schimbă.

În vacaţă poţi purta rochii albe de in, cămăşi şi pantaloni albi, fuste şi tricouri albe, împlinindu-ţi astfel pofta de alb pentru tot anul.

Aşadar, dacă îţi doreşti să porţi în vacanţă o ţinută “all white”, iată câteva idei care îţi pot fi de folos.

Nu te feri de nuanţele diferite de alb

Atunci când doresc să alcătuiască ţinute “all white”, multe femei se simt incomodate de faptul că piesele care le compun au nuanţe diferite de alb.

Şi, într-adevăr, spre deosebire de negru, albul permite o divesritate de nuanţe, de la crem, ivoire, culoarea untului până la albul ca zăpada sau ca laptele.

Dar tocmai combinarea mai multor nuanţe de alb conferă ţinutei un subtil dinamism cromatic şi o fereşte de banalitate.

În ţinuta de azi eu port pantaloni şi top în nuanţe aproape identice, un sacou de in într-o nuanţă ivoire şi o geantă ţesută crem.

Foloseşte accesorii colorate

Este important ca într-o ţinută “all white” să existe şi pete de culoare care să ofere diversitate cromatică.

Eu am ales pentru ţinuta mea accesorii maro, asortate cu mânerele genţii: papuci de piele maro şi un colier de lemn, plus nişte cercei vintage crem.

Dar poţi alege orice altă culoare doreşti – albul arată minunat cu accesorii galbene, verzi, roşii sau negre.

Poartă lenjerie de culoarea pielii

Atunci când porţi alb şi nu vrei ca lenjeria ta să fie vizibilă pe sub haine, NU trebuie să îmbraci lenjerie albă ci de culoarea pielii.

Lenjeria de culoare albă este la fel de vizibilă de sub materialele subţiri de vară ca şi una colorată. Prin urmare, dacă nu doreşti ca lenjeria să fie vizibilă, alege un chilot şi un sutien nude, bej sau de culoarea pielii.

Ţinuta mea de azi are o tentă elegantă datorită sacoului alb şi poate fi purtată în vacanţă seara la cină sau, cu accesorii mai elegante, la o petrecere lângă piscină sau un garden party.

Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.

  • Pantaloni albi de in găseşti la Bonprix aici, aici sau aici.
  • Un sacou alb la Reserved aici, aici sau aici.
  • Un top alb găseşti la Bonprix aici sau aici.
  • Papuci maro la Born2Be.
  • O geantă asemănătoare cu a mea găseşti tot la Born2Be.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

O ţinută elegantă de vară în alb şi albastru

O fustă albă şi două ţinute pastelate (plus una contrastantă)

Cinci moduri de a purta o rochie albă de vară

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Cum să porţi o ţinută “all white”
Article Name
Cum să porţi o ţinută “all white”
Description
O ţinută all white cu pantaloni de in, top şi sacou.
Author
MaxineOver50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *