Cum să te îmbraci casual în rochie

Am făcut odată un experiment – pe parcursul unei plimbări de o oră printr-un cartier bucureştean, am încercat să număr femeile care poartă rochie.
Era începutul verii, zi de weekend, la orele după-amiezii, deci cele mai multe erau ţinutele casual, pentru timpul liber.
Fără vreo pretenţie de exactitate, rezultatul a fost totuşi interesant – doar vreo 5% dintre femei purtau rochie, câteva, la fel de puţine fustă, iar marea majoritate blugi sau diverse tipuri de pantaloni.
De altminteri, nu e de mirare. Cele mai multe dintre noi asociem rochiile cu ocaziile speciale sau cu jobul.
Te îmbraci într-o rochie office când mergi la birou sau într-o rochie elegantă când mergi la o ocazie specială. Pentru tot restul timpului sunt pantalonii.

Deşi, fireşte, şi eu port foarte des pantaloni, să te rezumi doar la ei mi se pare o restrângere nedorită a opţiunilor stilistice.
Mai ales că, vara cel puţin, rochiile îmi par mult mai comode decât pantalonii. Dacă în sezonul rece ai grija ciorapilor, vara nu faci altceva decât să-ţi pui rochia, nişte sandale şi eşti gata de plecare.

Rochiile sunt mai răcoroase, mai aerisite şi mai chic decât pantalonii, aşa că n-ai nici un motiv să nu le preferi în zilele de vară.
Eu port rochii când merg la plimbare, când merg în parc sau la o cafea cu o prietenă, şi adesea şi în situaţii mai comune – la piaţă sau la cumpărături.

Ţinuta de azi are drept personaj principal o rochie din amestec de in şi bumbac, care, evident, m-a cucerit prin desenul ei cu dungi. Este o rochie dreaptă, simplă, pe care buzunarul şi dungile oblice o scot din banal.

Am vrut să păstrez paleta albastru-alb aşa că mi-am marcat talia cu o curea albă, am purtat tenişi albi şi o geantă shopper bleumarin.
E o ţinută nepretenţioasă, comodă, potrivită pentru o zi de concediu sau de weekend.

Dacă îţi place, iată ce îţi recomand.
- Rochia o găseşti la Bonprix.
- Tenişi albi la CCC
- Geanta albastră este tot de la Bonprix
Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat
Inspiraţie nautică – albastru, alb, roşu
3 modele de rochii de vară pe care ai să le iubeşti dacă eşti plinuţă (şi nu numai)
Dungile – cel mai chic imprimeu al verii
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook



2 Comments
Pingback:
Pingback: