Cum să te îmbraci cu stil când eşti plinuţă

Să te îmbraci cu stil când eşti plinuţă e mult mai greu decât pentru femeile suple.

Cred că oricare dintre noi, plinuţele, ştie cât de frustrant e să e să mergi din magazin în magazin ca să probezi pantaloni care dacă îţi sunt buni pe şolduri sunt largi în talie, bluze care te strâng peste piept sau sacouri care sunt strâmte la mâneci.

De aceea eu nu-mi cumpăr niciodată haine decât online (poţi vedea aici de unde îmi cumpăr haine pe măsura mea). Prefer să probez hainele în faţa propriei mele oglinzi, decât să transpir într-o cabină de probă, chiar dacă pentru asta trebuie să înfrunt micile dezagremente ale returnarii hainelor care nu-mi vin sau la care nu-mi place materialul.

În  felul ăsta pot şi să verific cum se combină cu altele din garderoba mea sau cu ce pantofi pot să le încalţ, ca să nu mai zic de plăcerea de a deschide coletele, ca şi când ar fi de fiecare dată Crăciunul 🙂

Fie că preferă să-şi comande online sau să cumpere din magazinele fizice, pe lângă faptul că îşi găsesc greu haine pe măsură, plinuţele se confruntă şi cu o mulţime de prejudecăţi proprii de tip „oricum arăt îngrozitor, ce rost are să mă mai ostenesc„.

O astfel de atitudine îţi amărăşte viaţa şi te împiedică să guşti micile bucurii zilnice, inclusiv plăcerea de a te îmbrăca frumos, care nu e deloc de lepădat.

Iată câteva sfaturi din partea unei plinuţe cu experienţă, care poate te vor ajuta să depăşeşti gândurile depreciative şi să-ţi construieşti ţinute cu stil.

Descoperă care sunt punctele tale forte

Toate femeile au nişte puncte forte în înfăţişarea lor. Poate ai trăsături frumoase, un gât lung şi graţios, un bust potrivit şi bine conturat, un decolteu neted, o talie marcată, picioare frumoase cu glezne fine.

Priveşte-te în oglindă cu atenţie şi bunăvoinţă, ca şi cum te-ai vedea cu alţi ochi şi identifică cele mai frumoase părţi ale tale. Fă să tacă vocea din capul tău care îţi repetă că eşti urâtă, grasă şi fără farmec şi priveşte-te obiectiv. Ai cel puţin o trăsătură frumoasă în înfăţişarea ta, găseşte-o!

Eu îmi ştiu de mult punctele forte: am un zâmbet plăcut, un bust cu linie frumoasă şi am fost norocoasă să am talia conturată iar kilogramele mele în plus să fie bine distribuite.

Stabileşte care sunt zonele tale cele mai problematice

Aici n-ar trebui să fie greu, nu-i aşa? 🙂  Nu cred că există femeie care să nu ştie care sunt cele mai puţin frumoase părţi ale corpului ei. Doar că nu trebuie să exagerezi. Alege maxim trei zone cu probleme, cele care îţi plac cel mai puţin la tine.

De exemplu eu am stabilit că nu-mi plac la mine genunchii, coapsele prea pline şi braţele prea groase.

Pune în valoare punctele forte şi maschează părţile care nu-ţi plac

Odată stabilite punctele forte şi punctele slabe, ceea ce ai de făcut e evident: îmbracă-te în aşa fel încât să scoţi în evidenţă părţile frumoase şi să le maschezi pe cele cu probleme.

Iată cum fac eu:

  • port întotdeauna fuste care îmi acoperă genunchii
  • încerc să îmi maschez braţele pe cât posibil (deşi vara adesea ignor această regulă auto-impusă)
  • port bluze moderat decoltate şi cambrate pe bust şi talie
  • port pantaloni lărguţi, care să nu scoată coapsele în evidenţă
  • port lenjerie modelatoare care îmi subţiază talia şi mai ales pantaloni modelatori care îmi netezesc celulita de pe coapse

Îmbracă-te în acord cu forma corpului tău

Aceasta idee vine direct în completarea celor de mai înainte. Să-ţi cunoşti forma corpului şi să te îmbraci în acord cu ea este esenţial pentru o ţinută cu stil, fiindcă adesea chiar forma corpului e un punct forte sau slab de care trebuie să ţii seama.

Dacă eşti norocoasă să ai o formă de clepsidră ai o mai mare libertate în alegerea hainelor, pe când o formă de tip măr pune mai multe probleme iar gama croielilor avantajoase e mai restrânsă.

Poartă haine bine croite, pe măsura ta

Oricare ar fi forma corpului tău, este esenţial să porţi haine pe măsura ta, care ţi se potrivesc ca mărime, nu te strâng şi nici nu atârnă pe tine.

Un sacou bine croit, un pantalon care îţi îmbracă şoldurile fără să fie prea strâmt, o fustă care cade impecabil te vor face să pari mai slabă, mai tânără şi, cu siguranţă, mai elegantă.

Poţi folosi în favoarea ta noul trend al hainelor supradimensionate, purtând sacouri lejere şi pantaloni largi care maschează rotunjimile. Totuşi, ai grijă să-ţi marchezi talia pe sub sacou şi să porţi pantofi cu toc sau cu platformă pentru a da impresia că picioarele sunt mai lungi iar silueta mai suplă.

Poartă accesorii interesante

Accesoriile sunt armele secrete ale oricărei plinuţe.

Dacă suntem limitate, comparativ cu fetele slabe, în privinţa croielilor care ne vin bine, nimic nu ne opreşte să purtăm o poşetă elegantă, o eşarfă de mătase în culori mirobolante sau nişte cercei care să ne încadreze frumos chipul.

O pereche de ochelari de soare aviator, o pălărie sau o beretă franţuzescă, nişte pantofi leopard print, un colier statement, o poşetă cross-body, trebuie doar să alegi accesoriul care va transforma o ţinută banală într-una excepţională, indiferent câte kilograme ai.

Îmbrăţişează contrastele stilistice

Contrastul stilistic, adică asocierea dintre piese vestimentare care „nu se potrivesc” aduce ţinutei tale un aer de prospeţime şi nonconformism.

O bluza de dantelă purtată cu jeanşi, o rochie vaporoasă cu o jachetă moto de piele neagră, o fustă creion elegantă cu un simplu tricou alb şi o geacă de blugi, aceste asocieri stilistice te fac să arăţi chic şi îţi dau o o notă de eleganţă nestudiată.

Nu te feri de culori şi imprimeuri

Multe femei plinuţe cred că singurele culori care le sunt permise sunt cele închise: negru, bleumarin, maro sau gri închis, iar imprimeurile sunt neapărat de evitat.

E adevărat, culorile închise subţiază şi sunt elegante dar ar fi păcat să îţi interzici să porţi culori vii sau imprimeuri dacă îţi plac. În ultimele sezoane ne-am bucurat de o abundenţă de imprimeuri şi culori, de  la cele florale şi tropicale, la animal-print, dungi, buline sau imprimeuri geometrice.

Renunţă la prejudecăţi şi ieşi din rutina stilistică a culorilor neutre! Vei vedea cum ţinutele tale devin mai interesante, mai pline de viaţă şi mai stilate.

Poartă piese clasice cool

O geacă de blugi, o jacheta moto, o fustă creion, o cămaşă albă impecabilă, acestea sunt piese clasice, care nu se vor demoda niciodată şi care îşi păstrează mereu prospeţimea şi aerul cool.

Mai ales dacă eşti plinuţă, ai nevoie de astfel de piese care să-ţi scoată ţinutele din banal şi să te facă să arăţi mai tânără şi mai suplă.

Fă pace cu tine însăţi

Ok, deci eşti plinuţă. Ai 5, 10, 15 kilograme peste greutatea ideală.

Dacă nu ai probleme medicale, dacă mănânci sănătos şi nu în exces, dacă faci mişcare şi duci o viaţă echilibrată, poate c-ar fi bine să accepţi faptul că asta eşti tu.

Cu colăcei, cu coapse groase, cu bust opulent, acesta este corpul tău şi ar trebui să-l iubeşti căci ţi-a fost un prieten credincios atâta vreme.

Am putea să facem pace cu noi înşine, să ne recunoaştem şi să ne acceptăm slăbiciunile şi defectele, să nu ne mai persecutăm cu diete drastice şi gânduri depreciative.

Am putea încerca să fim cât de bune putem, fără să ne biciuim dacă nu reuşim tot ce ne-am propus.

Şi am putea începe să credem că eleganţa şi stilul nu depind de numărul de kilograme ci de felul cum armonia noastră interioară se reflectă în înfăţişarea noastră.

Sper ca aceste idei să-ţi fie de folos şi să te ajute să-ţi construieşti ţinute stilate şi care să-ţi pună în valoare silueta, fie ea şi plinuţă.

Pentru că…

Meriţi să fii mereu frumoasă!

Articole pe care poate le-ai ratat

Cum stabileşti care e forma corpului tău?

Îmbracă-te în funcţie de forma corpului tău

Cum să arăţi mai slabă fără să ţii regim

De unde îmi cumpăr haine pe măsura mea

Dacă articolul ţi-a plăcut recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook: https://www.facebook.com/shopping.cu.maxine/

Summary
Cum să te îmbraci cu stil când eşti plinuţă
Article Name
Cum să te îmbraci cu stil când eşti plinuţă
Description
Câteva idei care te pot ajuta să te îmbraci cu stil, dacă eşti plinuţă, dar nu numai.
Author
Maxine Over 50

15 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *