Cum să te îmbraci după 50 de ani

rochie casual bleumarin

Cum să te îmbraci după 50 de ani? Răspunsul e simplu: cum vrei!

Poţi să te îmbraci aşa cum o făceai la 30 de ani, sperând că vei arăta ca atunci. Poţi să porţi culori neutre şi croieli sobre, pentru că aşa se cuvine să facă o femeie serioasă. Poţi să alegi culori fistichii, bijuterii supradimensionate şi croieli fanteziste, pentru că nu vrei să accepţi reguli de stil impuse de alţii.

Dar poate că ceea ce-ţi doreşti este să te îmbraci cu gust, în ţinute care să te întinerească dar, în acelaşi timp, să-ţi respecte vârsta, cu haine clasice şi de calitate, fără să ignori, însă, cele mai noi trenduri.

Dacă-i aşa, iată câteva idei care mi s-au conturat în propriul meu proces de descoperire a stilului personal.

1. Nu port niciodată ţinute formate exclusiv din piese clasice.

De exemplu, un deux-pieces purtat cu pantofi cu toc mediu şi geantă de aceeaşi culoare cu pantofii.

Acest tip de ţinută, atât de des purtată de femeile peste 50 de ani, este banală, lipsită de strălucire şi te îmbătrâneşte cu cel puţin 10 ani. Nu îmi plac costumele gen fustă şi taior sau sacou şi pantaloni şi nici nu am vreunul în garderobă.

Dar dacă aş avea, le-aş purta întotdeauna separat, sacoul cu blugi sau pantaloni creion iar fusta cu cămăşi sau bluze trendy.

Iată câteva exemple:

camasa cu imprimeu sarpe

O fustă neagră cambrată, de lungime midi pe care o port cu o cămaşă cu imprimeu şarpe şi pantofi cu acelaşi desen. E o ţinută sobră dar în acelaşi timp în trend, datorită imprimeului animal, foarte la modă în ultima vreme.

sacou in carouri

Un sacou office în carouri cu pantaloni creion negri. Ar putea fi o ţinută banală de birou, dar bluza galbenă îi conferă dinamism iar accesoriile (colierul, genta şi pantofii) îi dau o notă tinerească.

pantaloni cu croiala creion

O ţinută clasică, pantaloni office bleumarin şi o bluză albă cu jabou. Şi aici, detaliile fac diferenţa: pantofii cu toc argintiu, poşeta albastră cu decoraţii metalice şi cardiganul negru cu aplicaţii metalice, similare cu ale poşetei.

sacou mov

Un sacou şi nişte pantaloni de nuanţe apropiate (dar nu identice) de mov, pe care le-am combinat cu o bluză galbenă cu imprimeu floral şi accesorii maro. Combinaţia de culori e neobişnuită şi dă ţinutei o notă nonconformistă.

camasa alba si esarfa

Fustă bleumarin, cămaşă albă, pantofi nude – clasic şi elegant. Dar în locul unui sacou de aceeaşi culoare cu fusta, care ar fi transformat ţinuta într-o uniformă, am adăugat o superbă eşarfă de mătase care aduce un aer romantic şi feminin.

2. Port jachete de blugi, de piele sau de velur

Una din descoperirile pe care le-am făcut după 50 de ani este jacheta de blugi. Pare de-a dreptul caraghios, dar în tinereţe nu am purtat geacă de blugi iar una de piele, nici atât. Mai apoi, cît timp am fost profesoară, mi se părea că aceste piese sunt nepotrivite, prea „rebele” pentru ţinutele sobre pe care credeam că trebuie să le port.

După 50 de ani, cînd mi-am cumpărat prima jachetă de blugi, am fost total uimită de felul în care, atunci când o îmbrăcam, tot aspectul ţinutei se schimba, devenind mai prospăt şi mai tineresc.

La fel se întâmplă în cazul jachetelor de piele, mai ales cele cu linia „moto”, pe care le port nu doar cu blugi ci şi cu rochii sau fuste şi pantofi cu toc.

geaca de blugi

Jacheta clasică din denim purtată cu o bluză bordo şi fustă înflorată în aceleaşi nuanţe. Îmi place mult combinaţia de culori şi nota uşor „edgy” pe care jacheta o dă întregii ţinute.

jacheta denim roz

Geaca de blugi roz este una din preferatele mele, pe care o port aici cu o fustă fronsată de culoarea ciocolatei, care are aproape 20 de ani 🙂
Roz cu maro, ce asociere minunată!

geaca moto neagra

O fustă neagră, plisată, cu buline şi un tricou alb. Interesant, dar… dacă adaugi o geacă de piele neagră şi o eşarfă cu buline obţii o ţinută care, într-adevăr, nu trece neobservată.

geaca de piele

Şi iată cum o geacă moto purtată cu blugi bootcut şi o foarte frumoasă bluză cu imprimeu leopard formează o ţinută trendy, dar în acelaşi timp deloc nepotrivită pentru o femeie peste 50 de ani.

rochie de vara

M-am îndrăgostit din prima de această jachetă de velur roz închis, cu croială clasică, similară cu a jachetelor din denim şi mi-am imaginat cât de bine ar merge cu rochiţe înflorate, de vară. Am avut dreptate! 🙂

3. Port adesea culori şi imprimeuri

Multă vreme am purtat culori neutre: mult negru, maro, bejuri, mai rar bleumarin şi gri, aproape deloc alb. Deşi mi-au plăcut întotdeauna culorile, ajungeam, nu ştiu cum, să port mereu aceleaşi tonuri plictisitoare, în ţinute care sfârşeau prin a fi neutre şi banale.

Plăcerea de a cumpăra haine colorate şi cu imprimeuri bogate a venit treptat şi s-a instalat statornic. Acum găseşti în garderoba mea o mulţime de roşu, galben, turcoaz, printuri florale, dungi sau buline.

Îmi place să combin o piesă potolită cu una într-o culoare puternică sau cu un print deosebit. Sau, dacă port o ţinută în culori neutre, să adaug niste accesorii viu colorate: pantofii, geanta, un colier sau o eşarfă.

Culorile mă binedispun, mă energizează şi mă întineresc. Ar trebui să încerci şi tu.

rochie maxi fuchsia

O culoare puternică pe care o port cu plăcere şi care mă face să zâmbesc de câte ori o văd.

top si fusta turcoaz

Acest turcoaz e atât de fresh, te duce imediat cu gândul la mare şi la vacanţă. Atât topul cât şi fusta sunt din colecţii vechi, dar iată nişte modele similare de topuri şi fuste.

fusta inflorata si cardigan galben

Culori de toamnă: galben şofran, olive, maro, ruginiu. Dacă îţi plac, poţi vedea aici o fustă şi o bluză în culori similare

tunica inflorata

O tunică de şifon cu un imprimeu floral luxuriant pe care o port cu pantaloni colanţi şi balerini bleumarin.

rochie de vara cu imprimeu floral

Sau o rochie ca o grădină cu pantofi sport şi o poşetă cross-body ale cărei culori s-au potrivit, din întâmplare, foarte bine cu ale rochiei.

fusta clos oranj si jacheta olive

O frumoasă fustă ruginie pe care o port cu negru şi olive şi care iese foarte bine în evidenţă, în contrast cu culorile neutre.

4. Blugii se pot purta şi după 50 de ani

Blugii sunt, pentru majoritatea femeilor, o piesă de nelipsit în garderobă. Dar, mai ales după 50 de ani, e important şi cum îi porţi. Nişte blugi cu linie clasică, niţel prea lungi, purtaţi cu un tricou lărguţ şi adidaşi compun o ţinută casual neinteresantă şi cam batrânicioasă.

Dar nu-i greu deloc să-i dai o notă fresh: rulează manşetele pănă când lungimea blugilor ajunge la gleznă, bagă-ţi tricoul în pantaloni, pune-ţi o curea colorată şi un colier sau o mică eşarfă înnodată et voilà, ai o ţinută chic, cu un aer franţuzesc.

O observaţie legată de blugi. Continuă să se poarte blugii distressed, cei cu aspect uzat, cu zone roase, cu rupturi, cu petice. Mie personal nu-mi plac şi nu port, dar e alegerea ta. Însă ţi-aş recomanda să nu alegi jeanşi cu rupturi mari, soiul acela prin care îţi ies genunchii. Oricum i-ai combina, genul ăsta de blugi are un aspect trashy care nu se potriveşte nicicum cu o femeie cu clasă.

Eu prefer blugii clasici de culoare închisă şi cei cu croială bootcut, dar îmi plac şi blugii boyfriend, care sunt foarte comozi. După ce am şovăit o vreme mi-am cumpărat şi chiar şi blugi albi, pe care îi port cu mare plăcere . Cel mai bun loc de unde poţi cumpăra blugi pe măsura ta şi în croieli variate e Bonprix.

Iată câteva modele:

blugi bootcut

Blugi bootcut cu o cămaşă olive şi un sacou bordo de catifea reiată. Blugii sunt excelenţi ca textură, puţin elastici şi au o culoare minunată, mai elegantă decât cea a modelelor prespălate.

blugi boyfriend

Jeanşi boyfriend, cu o croială îngustată spre glezne, care e foarte avantajoasă pentru siluetele plinuţe. Aici îi port cu o cămasă roz în carouri, un top roz şi accesorii bordo. Felul acesta de a purta cămaşa, descheiată şi cu un top dedesubt, dă un aer cool întregii ţinute.

blugi clasici

Blugi dark wash cu linie clasică, cu cămasă albă, sacou bleumarin şi accesorii gri. O ţinută perfect acceptabila pentru birou.

blugi albi

O ţinută casual, cu blugi albi, o bluză în dungi si jachetă denim. Despre felul cum poţi purta pantaloni albi dacă eşti plinuţă am scris aici.

jeansi bootcut

O ţinută de vară, cu niste blugi bootcut cu aspect vintage şi o bluză galbenă bardot.

5. Adaug la orice ţinută un accesoriu deosebit

Poate că e vorba de o curea şi nişte sandale leopard print, sau o eşarfă cu buline, o brosă sau o poşetă cross-body cu o formă interesantă. În orice caz, oricât de simplă şi obişnuită ar fi o ţinută, un astfel de detaliu o scoate din banal şi îi adaugă o notă chic.

fular rosu si pantofi in carouri

O ţinută cu blugi, cămaşă albă şi un palton din stofă, pe care accesoriile, în special broşa şi pantofii în carouri, o transformă într-una foarte interesantă.

accesorii galbene

O rochie simplă, neagră, de in, care neaccesorizată ar fi arătat modest, capătă un aer vesel şi elegant cu accesoriile galbene şi leopard.

accesorii sarpe

Iată cum pantofii cu imprimeu şarpe şi colierul în aceeaşi gamă de culori aduc o eleganţă subtilă aceastei ţinute, cu pantaloni şi pulover în nuanţe de ruginiu şi bordo.

poseta rotunda

O rochie casual gri, accesorizată cu o poşetă rotundă de pai, o eşarfă în culorile poşetei şi sandale nude. Aceeaşi rochie purtată cu sneakers şi o geacă de blugi ar fi transmis cu totul alt vibe.

Iată cum, chiar dacă ai peste 50 de ani te poţi îmbrăca în blugi (chiar şi albi), cu rochii colorate şi înflorate, cu jachetă de blugi şi „geacă de motor”.

Dacă îţi doreşti şi tu vreun model asemănător celor pe care le port eu, am pus în text linkuri la hainele purtate de mine în fotografii, sau, dacă acestea nu mai sunt disponibile, la produse similare.

Sper ca ideile mele să-ţi fie de folos şi să-ţi ofere cîteva răspunsuri la întrebarea Cum să te îmbraci după 50 de ani.

Pentru că…

Meriţi să fii mereu frumoasă!

Dacă articolul ţi-a plăcut recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook: https://www.facebook.com/shopping.cu.maxine/

Summary
Cum să te îmbraci după 50 de ani
Article Name
Cum să te îmbraci după 50 de ani
Description
Cum sa te imbraci dupa 50 de ani, in tinute care sa te intinereasca dar si sa-ti respecte varsta, cu haine clasice si de calitate, fara sa ignori trendurile.
Author
Maxine Over 50

10 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *