Cum să te îmbraci la revederea de 20 de ani de la absolvirea liceului
Pentru fiecare dintre noi revederea de 20 de ani de la absolvirea liceului are o semnificatie aparte.
La revederea de 10 ani nu esti foarte departe de adolescenta, poate ca inca nu ti-ai intemeiat o familie iar cariera ta e inca la inceput. La 28-29 de ani multe femei si-au pastrat silueta si arata aproape neschimbate.
Pe de alta parte, la 20 de ani de la absolvire te apropii de 40 de ani, ai probabil o familie, copii si o cariera stabila. Ai trecut, poate, prin incercari, ai depasit tot felul de probleme si viata si-a lasat amprenta asupra ta.
Nu mai arati la fel de proaspata ca acum 20 de ani, ai cateva kg in plus si primele riduri au inceput sa apara. Cu atat mai mult ai nevoie de o tinuta impecabila, care sa ascunda micile imperfectiuni ale varstei.
Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa arati ca o femeie de succes, degajata si sigura de farmecul sau.
1. La intalnirea de dimineata poarta o tinuta smart-casual
De obicei dimineata are loc intalnirea cu colegii si profesorii la liceu, in fosta voastra clasa. E un moment emotionant, se striga catalogul, se deapana amintiri iar colegii isi prezinta cele mai importante realizari.
In dorinta de a iesi in evidenta, nu trebuie sa cazi in greseala de a te imbraca excesiv de elegant. Este o intalnire de dimineata, deci o tinuta de seara este nepotrivita.
Pentru ca revederea se desfasoara vara, multe dintre colegele tale vor fi imbracate cu deux-pieces-uri cu imprimeuri florale in culori pastel, de aceea, daca doresti o tinuta originala, ar trebui sa alegi altceva.
Recomandarea mea e sa alegi o tinuta smart-casual, cu un pantalon bine croit de culoare inchisa si o bluza dintr-un material fin, sau dimpotriva, pantaloni albi si o tunica cu imprimeu in culori puternice.
Daca alegi o rochie, croiala trebuie sa fie mai degraba sobra, cambrata, clos sau in forma de A, uni sau cu un print floral in culori mai indraznete, buline sau dungi.
O alta alegere foarte trendy este o salopeta cu pantaloni evazati, purtata cu pantofi ascutiti, cu toc inalt.
2. La receptia de la restaurant poarta o rochie eleganta de ocazie, dar nu exagera
Revederea nu este un eveniment atat de formal cum e o nunta si nici nu are aceeasi incarcatura emotionala ca banchetul, unde fiecare fata isi doreste sa fie regina balului.
De aceea, rochiile potrivite pentru nunta sau banchet nu sunt potrivite pentru revedere.
Daca o sa imbraci o rochie cu spatele gol, o rochie de bal cu crinolina, sau o rochie lunga din paiete vei fi cu siguranta „overdressed” si vei strange priviri mai degraba ironice decat admirative.
E mai bine sa alegi o rochie cu croiala cambrata sau clos, intr-o culoare intensa, avantajoasa pentru tenul tau.
Rochiile cu peplum sunt in continuare in trend, ca si cele pe un umar sau cu umerii goi.
Desigur, rochia neagra va fi preferata de multe colege, deci daca porti „a little black dress” accesorizeaz-o inteligent asa incat sa iesi in evidenta. Un sal de matase spectaculos, niste pantofi stiletto, o poseta de seara pretioasa pot fi niste accesorii minunate.
Poti, de asemenea, opta pentru o salopeta cu pantaloni fluizi si top din voal, o tinuta foarte avantajoasa pentru siluetele mai pline si care e si foarte trendy.
3. Ia-ti pantofi de schimb
Acesta este un sfat demn de urmat la orice petrecere si toate femeile care au suferit o seara intreaga din cauza unor pantofi prea stramti vor fi de acord cu el.
Pantofii sau sandalele cu toc inalt sunt frumosi, alungesc piciorul si confera eleganta oricarei tinute. Dar pentru multe dintre noi este un chin sa-i poarte toata noaptea si sa mai si danseze cu ei.
Si pentru ca esti la aceasta petrecere ca sa te simti bine (nu doar ca sa le faci pe colegele tale sa te invidieze pentru cat de bine arati), schimba-ti pantofii inalti cu balerini, pantofi kitten heels sau sandale cu toc jos sau mediu.
Asa vei putea sa dansezi in voie si sa te simti minunat, rememorand serile nebune de odinioara.
Secretul e ca pantofii de schimb sa fie bine alesi si potriviti cu tinuta ta si nu o pereche oarecare pe care o iei in graba din dulap, inainte de plecarea la restaurant.
4. Fa o vizita la salon cu cel putin o saptamana inainte
Orice tratamente cosmetice ai face, fa-le cu cel putin o saptamana inainte pentru a da timp tenului tau sa-si revina.
Daca te vopsesti ai grija sa nu-ti schimbi drastic culoarea parului, pentru a nu avea surpriza sa constati ca noua culoare nu se mai potriveste cu culoarea rochiei.
Cu o zi inainte de eveniment mergi la salon ca sa-ti faci manichiura si pedichiura, sa te tunzi si sa-ti aranjezi parul.
Daca vrei sa-ti faci un machiaj profesional, alege unul in culori naturale, potrivit atat cu tenul cat si cu tinuta ta. Nu uita ca un machiaj exagerat, cu sprancenele prea pronuntate sau cu gene false prea lungi si un fard de ochi cu sclipici nu te face sa arati mai tanara, ci doar putin ridicola.
5. Nu te imbraca prea tineresc
Mai ales daca ti-ai pastrat silueta din liceu si alura tinereasca, esti tentata sa te imbraci ca la 18 ani. N-o face!
Oricat de bine ai arata intr-o rochie foarte scurta sau extrem de stramta si oricat de mult ti-ai dori sa te simti iar adolescenta, au trecut totusi 20 de ani pe care nu-i poti ignora.
Onoreaza-i purtand o tinuta trendy si sofisticata, potrivita varstei tale.
Sper ca sugestiile mele sa-ti fie de folos si sa te ajute sa-ti creezi niste tinute minunate pentru revederea de 20 de ani.
Pentru ca…
Meriti sa fii mereu frumoasa!
Pe maxine.ro gasesti rochii de ocazie, pantaloni, salopete, pantofi si sandale, posete de seara si accesorii, toate elementele de care ai nevoie ca sa-ti compui o tinuta extraordinara.