Două rochii, o singură ţinută

Dacă în articolul de ieri vorbeam despre cum poţi alcătui două ţinute diferite cu aceleaşi piese de bază, azi subiectul este pe dos:  cum poţi purta două rochii în aceeaşi ţinută.

Fireşte, mai ales dacă eşti o persoană conservatoare în gusturi, te-ai putea întreba “Dar de ce aş vrea să fac aşa ceva?”. Răspunsul, din punctul meu de vedere, e simplu: “Pentru că vreau să văd ce iese”.

Curiozitatea este cea care ne ţine minţile treze şi ne împiedică să ne afundăm în rutina intelectuală şi stilistică ce vine odată cu trecerea anilor.

Iar atunci când încercăm lucruri noi, chiar dacă e vorba doar de o ţinută sau o piesă vestimentară, parcă regăsim acea stare îndrăzneaţă şi aventuroasă pe care o trăiam în anii tinereţii noastre.

Iată de ce, inspirată de postările unor femei frumoase şi stilate, toate trecute de 50 de ani, am vrut să alcătuiesc o ţinută nouă cu două rochii suprapuse.

Am purtat adesea rochie peste pantaloni şi îmi place foarte mult aerul sofisticat şi modern al acestei asocieri. Aşa că am încercat acelaşi lucru cu două rochii.

Rochie peste rochie

Am ales drept bază o rochie cu desen floral pe fond roz închis, cu mâneci lungi şi decolteu în V.

Înainte să-mi vină ideea s-o port cu o altă rochie am încercat alte variante: sacou, cardigan, jachetă de blugi, dar toate combinaţiile mi s-au părut banale.

Până când am regăsit în dulap rochia mea veche din denim, căreia i-am scos mânecile care deveniseră prea strâmte. 🙂
Am îmbrăcat-o pe deasupra rochiei înflorate şi, dintr-o dată, ţinuta a căpătat sens.

Purtată descheiată, rochia de blugi arată ca o vestă lungă şi conferă întregii ţinute fluiditate şi supleţe.

În plus, ţinuta are un uşor aer nostalgic, în stilul anilor ’70, pe care l-am accentuat purtând pantofi cu platformă şi toc gros şi o geantă cu aspect retro.

Şi iată cum o idee care părea cu totul neobişnuită – să porţi două rochii una peste alta – s-a transformat într-o ţinută interesantă stilistic, modernă şi comodă.

Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.

  • Rochia înflorată este de la Bonprix, o găseşti aici.
  • Rochia de blugi este veche şi modificată de mine. Dar am găsit la Factcool câteva modele de rochii tip cămaşă încheiate în nasturi, care pot fi purtate descheiate. Aici, aici, aici sau aici.
  • Sau la AboutYou, aici.
  • Pantofii sunt de la Born2Be.
  • O geantă bej găseşti la Mohito.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Ce faci cu o rochie de blugi care nu-ţi mai vine

Cum să accesorizezi o rochie înflorată

Cel mai simplu mod de a asorta o rochie cu imprimeu

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Două rochii, o singură ţinută
Article Name
Două rochii, o singură ţinută
Description
O ţinută cu o rochie înflorată peste care am purtat o rochie din denim.
Author
MaxineOver50

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *