După trei ani de război

Pe 24 februarie 2022, prima ştire pe care am citit-o dimineaţa era că trupele ruseşti, cu tancuri, aviaţie şi infanterie, au intrat în Ucraina.

Deşi toată lumea a crezut că ruşii vor fi la Kyiv în trei zile, iată că după trei ani Ucraina încă ţine piept, cu un incredibil eroism, colosului rusesc. Da, a fost ajutată, dar niciodată suficient pentru a învinge, ci doar pentru a rezista.

Până acum, când aparent se discută despre o aşa-zisă pace.

În mod straniu, însă, victima acestui război, nu e invitată la aceste negocieri. Fostul ei aliat, America, discută amical, peste capul Ucrainei, cu agresorul ei, Rusia.

Ba chiar ea, victima, este şantajată în cel mai josnic mod pentru a ceda Rusiei teritoriile ocupate iar Americii bogăţiile subsolului, porturile şi infrastructura de petrol şi gaze. Trump şi Putin par să se înţeleagă de minune în această misiune comună de jefuire a Ucrainei.

De-a lungul acestor trei ani am fost adesea dezamăgită, indignată, furioasă de răspunsurile lipsite de fermitate ale lumii civilizate la agresiunea barbară a Rusiei.

Dar sentimentul pe care îl trăiesc acum este altceva. Este doliul.

Este durerea care însoţeşte pierderea încrederii în valorile cu care am crescut şi care acum sunt încălcate cu brutalitate tocmai de ţara care părea să fie întruchiparea lor – America.

Libertatea, democraţia, respectul pentru lege, adevărul – Trump, Musk şi acoliţii lor lucrează fără răgaz la terfelirea şi distrugerea acestor valori, săpând astfel la temelia lumii în care am trăit.

Este moartea lumii paşnice, stabile, în care puteai avea o rezonabilă încredere în viitor. Ne întoarcem în era arbitrariului, a forţei brute, a dreptului celui mai puternic.

Iar toate astea se întâmplă pentru că oamenii din America au ales prost. Au votat un escroc fără urmă de simţ moral, un narcisist avid de putere, care minte aşa cum respiră.

Şi noi putem alege prost. Din păcate e chiar foarte posibil ca omul ruşilor şi al vechii securităţi să ajungă preşedinte.

Dacă se va întâmpla aşa, nu vă faceţi iluzii că nu va avea puterea să schimbe lucrurile în rău. Dacă în America, instituţiile care trebuiau să asigure echilibrul politic au fost atât de repede puse pe butuci, cât timp credeţi că-i va lua lui Georgescu în România?

Articole pe care poate le-ai ratat

Război

Primăvara vrajbei noastre

Ticăloşia echidistanţei

Acum două zile, acum o lună, acum doi ani

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
După trei ani de război
Article Name
După trei ani de război
Description
Trei ani de război în Ucraina, trădarea Americii.
Author
MaxineOver50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *