Galben şi animal print în două anotimpuri

Galbenul e o culoare minunată, pe care o iubesc şi o port, deşi cele mai multe dintre nuanţele sale nu se potrivesc tenului meu, conform analizei cromatice.

Dacă încă n-ai auzit despre analiza cromatică trebuie să ştii că se bazează pe observarea culorilor tenului, ochilor şi părului tău şi stabileşte care este paleta cromatică cea mai potrivită.

Se consideră că există patru tipuri cromatice mari, denumite după cele patru anotimpuri, fiecare dintre ele fiind împărţit în trei subtipuri.

Eu, de exemplu, sunt Iarnă contrastantă ceea ce înseamnă că mi se potrivesc culorile reci şi contrastele cromatice.

Ce-i drept, aşa este, ţinutele în care port verde, albastru, turcoaz, fuchsia sau mov sunt printre cele mai reuşite.

Dar eu iubesc în egală măsură şi culorile calde: roşu, portocaliu, ruginiu, camel şi mai ales galben.

Ar trebui să nu le port pentru că teoria zice că nu-s perfecte pentru mine? Nici gând!

Cu un  machiaj ceva mai pronunţat care să contracareze tenta gălbuie care se reflectă pe piele, pot să port galben în orice combinaţie doresc.

Toamna e anotimpul în care galbenul e în plenitudinea sa dar nuanţele solare şi luminoase sunt minunate şi vara.

Iar alăturat unui animal print, galbenul potenţează nuanţele neutre ale acestuia şi conferă ansamblului energie şi culoare.

Galbenul toamnei

În ţinuta de azi am purtat o rochie cu un imprimeu neutru în nuanţe de bej şi negru, peste care am îmbrăcat un sacou galben şofran.

Am completat ţinuta cu cizme negre de piele întorsă, o geantă galbenă şi un colier cu ciucure.

Galbenul sacoului este plin, saturat, apropiat de nuanţa frunzelor de toamnă.

Galbenul verii

Prin comparaţie, ţinuta de vară este mult mai luminoasă şi aerată, cu galbenul ei deschis şi leopard print-ul în tonuri mai vii.

Am purtat o fustă plisată galbenă şi un tricou aproape identic ca nuanţă iar pe deasupra un sacou animal print care deşi are culorile neutre specifice, pare mai colorat în asociere cu galbenul.

Am accesorizat ţinuta cu nişte sandale cu toc gros bej şi o geantă de aceeaşi culoare.

Dacă ţinutele mele te inspiră şi îţi doreşti piese asemănătoare, iată ce-ţi recomand.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Când galbenul se întâlneşte cu animal print

Un alt fel de animal print

Galben tomnatic vs. galben de vară

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Galben şi animal print în două anotimpuri
Article Name
Galben şi animal print în două anotimpuri
Description
Două ţinute - de toamnă şi de vară - în galben şi animal print.
Author
MaxineOver50

5 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *