Griul – o culoare neutră subestimată

Culorile neutre constituie fundamentul unei garderobe cu stil, chiar dacă eşti o iubitoare a culorilor vii, ca mine.

Alb, negru, bleumarin, bej, gri – neutrele sunt necesare pentru a pune în valoare, a evidenţia prin contrast sau, dimpotrivă, a estompa culorile puternice.

Pentru mine, multă vreme bejul a fost culoarea neutră favorită. Nu pentru că îmi plăcea neapărat, dar pentru că o purtam foarte des. Am avut o perioadă de vreo câţiva ani de stagnare stilistică, în care ţinutele de tip pantaloni negri-pulover bej au fost regula.

Din fericire am reuşit să depăşesc acel blocaj iar acum preţuiesc şi port cu plăcere toată gama de culori neutre. Iar în ultima vreme am îndrăgit griul – o culoare neutră pe care am subestimat-o multă vreme.

În comparaţie cu bej, griul este o culoare mai elegantă şi mai distinsă, iar comparat cu negrul, este mai luminos şi mai puţin copleşitor.

Griul este, mai ales pentru femeile mature, o foarte bună alternativă la negru, care pentru un ten palid este o culoare prea dură, scoţând ridurile în evidenţă. Poţi purta, în loc de negru, un gri antracit sau un gri oţel, nuanţe rafinate şi mult mai blânde în raport cu tenul tău.

Pe de altă parte, griul deschis este la fel de versatil ca bejul dar, cu siguranţă, mai sofisticat. Îl poţi asorta cu orice altă culoare, arată minunat cu mov, bordo, maro ciocolatiu sau roşu.

Ţinuta de azi

Am creat azi o ținută all gray, compusă din piese în diverse nuanţe de gri, care ilustrează frumuseţea acestei culori rafinate.

Am purtat o fustă din satin gri perlat, o nuanţă deschisă care reflectă subtil lumina oferind ţinutei un aer feminin şi elegant.

În partea de sus am purtat un pulover gri închis, căruia i-am marcat talia cu o curea subţire argintie.

Am ales bijuterii argintii care completează frumos ansamblul, păstrând gama cromatică.

Pe deasupra am îmbrăcat un palton gri mediu, iar pentru a crea un contrast am ales cizmele şi poşeta de culoare neagră.

Am obţinut astfel o ţinută elegantă, care mizează pe asocierea nuanţelor rafinate de gri şi pe contrastul de texturi dintre fustă şi celelalte piese.

Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag, 

Articole pe care poate le-ai ratat

În trend – fustele de satin

Negru şi gri – mohorât sau rafinat?

Contrast într-o ţinută neutră

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Griul – o culoare neutră subestimată
Article Name
Griul – o culoare neutră subestimată
Description
O ţinută cu fustă de satin gri perlat, pulover şi palton gri.
Author
MaxineOver50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *