Iluzii optice şi un imprimeu care nu e animal print

Încă din copilărie am fost fascinată de iluziile optice, fascinaţie care s-a păstrat până azi.

De la iluziile geometrice simple, în care două dreptunghiuri albe par de culori diferite datorită fundalului pe care sunt plasate, până la compoziţiile elaborate trompe l’oeil, care păcălesc ochiul prin jocul umbrelor şi perspectivei.

Copil fiind le priveam cu curiozitate, ca pe un spectacol de magie vizuală. Odată cu vârsta perspectiva mea s-a lărgit. Cee ce mi se pare acum extraordinar de interesant acum nu este iluzia în sine ci mecanismul ei: felul cum creierul interpretează fals realitatea pe care ochii o văd corect.

Este un fenomen care apare nu doar în cazul iluziilor optice ci şi în general, în felul cum interpretăm realitatea prin intermediul propriilor noastre prejudecăţi şi tipare de gândire.

Ţinuta de azi

Revenind la ţinuta de azi, rochia pe care o port conţine şi ea o mică iluzie optică.

Nu-i aşa că imprimeul ei pare să fie animal print? Ei bine, nu este.

Deşi culorile şi formele sunt ale unui imprimeu animal, desenul este de fapt unul abstract, care doar sugerează animal printul.

Fireşte, asta nu m-a împiedicat să cumpăr rochia, mai ales că aveam şi varianta în nuanţe de roşu şi roz.

Am purtat-o cu un sacou mai gros, crem, cizme de aceeaşi culoare şi o poşetă neagră. Pentru a aduce mai multă luminozitate ţinutei am purtat un şirag lung de perle de culoarea untului şi cercei aurii.

Am obţinut, astfel, o ţinută elegantă, care poate fi purtată la teatru, la un eveniment cultural sau de ce nu, la petrecerea de Crăciun de la firmă.

Dacă îţi doreşti piese asemănătoare, iată ce îţi recomand.

  • Rochia e de la Bonprix, o găseşti aici.
  • Un sacou crem poţi găsi la Factcool aici sau la AboutYou aici sau aici.
  • Cizme crem la Born2Be aici, aici sau aici.
  • Poşetă neagră la Mohito.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag, 

Articole pe care poate le-ai ratat

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Iluzii optice şi un imprimeu care nu e animal print
Article Name
Iluzii optice şi un imprimeu care nu e animal print
Description
O ţinută cu rochie cu imprimeu asemănător anumal printului şi un sacou crem.
Author
MaxineOver50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *