În trend – imprimeurile geometrice

Dacă ai fost atentă, poate că ai observat şi tu de o vreme încoace apariţia, în magazinele online şi vitrinele din mall-uri, a unor noi imprimeuri.

E vorba de imprimeuri geometrice de dimensiuni medii, care se repetă simetric pe întreaga suprafaţă a hainelor.

Acest tip de imprimeuri a fost foarte popular în anii ’70, o perioadă ale cărei curente stilistice sunt redescoperite şi reinterpretate în moda de azi.

Îmi doream de ceva vreme o rochie cu imprimeu geometric aşa că atunci când am găsit-o la magazinul online roman.co.uk nu am ezitat s-o comand, cu atât mai mult cu cât cele mai multe mărimi erau deja epuizate.

Din păcate acum nu mai e disponibilă decât o singură mărime dar e foarte posibil ca stocul să fie reînnoit, având în vedere scuccesul acestui model.

Roman

V-am mai recomandat şi altă dată brandul Roman şi magazinul lor online, de la care eu cumpăr de mai bine de 10 ani.

Ce-i drept, după Brexit am făcut o pauză deoarece nu ştiam cum va funcţiona livrarea.

Am comandat din nou acum câteva săptămâni şi am avut surpriza să primesc coletul în numai 5 zile lucrătoare, la oficiul poştal de care aparţin. Deoarece valoarea comenzii nu a depăşit 150 de euro, nu am plătit taxe vamale dar a trebuit să plătesc TVA 19%.

Totuşi, pentru că la efectuarea comenzii pe site-ul roman.co.uk am beneficiat de o reducere de 20%, nu am pierdut practic nimic prin plata TVA-ului.

Până la 30.09.2022 toate comenzile pe roman.co.uk beneficiază de reduceri:

  • transport gratuit şi reducere de 10% la comenzile peste 50 GBP – cu codul de reducere AFFROMAN50
  • transport gratuit şi reducere de 20% la comenzile peste 70 GBP – cu codul de reducere AFFROMAN70

Aş zice că merită să profiţi de aceste reduceri, cu atât mai mult cu cât produsele lor sunt frumoase şi de bună calitate şi găseşti şi mărimi mari, ceea ce e destul de rar.

Rochia

Rochia mea este o rochie tip cămaşă, cu o croială în clini, foarte avantajoasă pentru o siluetă plinuţă, şi cu mâneci trei sferturi. Eu port mărimea 20.

Am accesorizat-o simplu, cu geantă şi pantofi bej şi un colier tip lanţ, foarte la modă acum.

Dacă îţi place acest tip de imprimeu şi îţi doreşti o rochie asemănătoare, iată câteva modele foarte faine.

Cât despre celelalte piese din ţinuta mea:

  • pantofi bej cu toc mediu găseşti la Born2Be.
  • o geantă similară la Mohito aici sau aici.
  • lanţul pe care îl port eu este de la Miniprix.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Cum să integrezi trendurile în garderoba ta după 50 de ani

În trend – Imprimeurile anilor ‘70

Trenduri după 50 de ani – blugii largi

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
În trend – imprimeurile geometrice
Article Name
În trend – imprimeurile geometrice
Description
O ţinută cu o rochie cu imprimeu geometric şi accesorii bej.
Author
MaxineOver50

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *