În trend – pantalonii culotte
Dacă eşti din generaţia mea probabil îţi aminteşti de fustele-pantalon care erau în vogă în anii 80. Ei bine, pantalonii culotte sunt o reinventare a fustelor-pantalon, adică o combinaţie între lejeritatea fustei şi comoditatea pantalonului.
Pot fi foarte ampli, aşa încăt e greu să-i deosebeşti de o fustă sau de lărgime moderată. Pot fi scurţi până sub genunchi sau lungi până la o palmă deasupra gleznei.
Pot fi realizaţi din in sau materiale fluide, vara, din stofă sau denim pentru sezonul rece.
Şi, în funcţie de croială şi materialul din care sunt făcuţi, pot fi purtaţi la birou, în timpul liber sau pe plajă.
După cum vezi, pantalonii culotte sunt nu numai trendy ci şi foarte versatili. Cu toate acestea, multe femei se simt încurcate în faţa lor, pentru că se tem că acest model le poate face să pară mai pline.
Desigur, riscul există, ca la orice piesă vestimentară purtată în mod nepotrivit. Dar dacă eşti atentă felul cum o alcătuieşti vei obţine o ţinută modernă, avantajoasă şi comodă.
Pantalonii culotte pe care i-am ales pentru ţinuta de azi sunt dintr-o stofă în carouri, puţin elastică şi sunt lungi până deasupra gleznei. Este o lungime mult mai avantajoasă pentru o siluetă plinuţă, decât cea până la mijlocul gambei, care lăţeşte vizual picioarele.
Când porţi pantaloni culotte este foarte important cu ce te încalţi. În sezonul rece te sfătuiesc să optezi pentru cizme sau botine cu carâmbul înalt, care să intre sub pantalon.
Botinele sau ghetele scurte, care lasă să se vadă piciorul între marginea lor şi a pantalonului, fac ca picioarele să pară mai scurte şi silueta mai masivă.
Eu am purtat nişte cizmuliţe maro-scorţişoară pe care le-am asortat cu sacoul de aceeaşi culoare.
Pentru a crea un contrast am ales o bluză simplă neagră şi o geantă de aceeaşi culoare. Ca detaliu final am adăugat un colier cu pietre cubice, care răspunde ca un contrapunct discret la carourile pantalonilor.
Dacă ţinuta mea te inspiră şi eşti tentată să încerci şi tu nişte pantaloni culotte, iată unde poţi găsi piese asemănătoare:
Pantaloni aici sau aici sau aici
Sacou aici sau aici
Cizme aici
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Pantaloni pentru siluete plinuţe
Care e lungimea potrivită a pantalonilor şi cu ce pantofi îi purtăm
Ghid practic – Cum să-ţi cumperi pantaloni online
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
3 Comments
Mariana Marina Chirilă
De când v-am descoperit vă urmăresc cu mult interes,felicitări din suflet!
Pingback:
Pingback: