Început de an în roşu

2024 va fi un an complicat, chiar dacă ne vom strădui să ne menţinem în bula noastră confortabilă şi liniştită.

Alegerile de la noi, din Europa şi din SUA vor aduce politica, vrând-nevrând, în atenţia noastră şi ne vor înfluenţa viaţa mai mult decât credem.

Acum, la mai puţin de 35 de ani de la mirabilul 1989 care ne-a scăpat de comunism, democraţia pare să-şi fi pierdut busola şi este atacată din exterior de dictatori fără scrupule, dar şi din interior, de propriile exagerări maladive.

Chiar dacă perspectivele nu se anunţă prea optimiste, e bine să începem anul cu speranţă şi încrederea că lumea se va mobiliza în sprijinul libertăţii şi democraţiei, singurele valori care ne oferă şansa unei vieţi împlinite.

Pentru a naviga în apele acestui an zbuciumat avem nevoie de înţelepciune şi forţă interioară. Şi dacă e să dăm crezare ideii care spune că starea noastră de spirit este influenţată de culori, nici o culoare nu transmite mai pregnant putere şi optimism decât roşul.

Aşa că vă propun să începem anul cu o ţinută în roşu.

Ţinuta de azi

Sacoul şi pantalonii roşii pe care îi port azi sunt o dovadă a faptului că există coincidenţe fericite, chiar şi în domeniul stilistic.

Le-am cumpărat la distanţa de doi ani, din magazine online diferite, mai întâi pantalonii şi recent, sacoul. Îmi doream să formez un costum dar în aceste circumstanţe, şansele ca nuanţele să se potrivească erau destul de mici. Şi totuşi, spre bucuria mea culorile s-au dovedit practic identice.

Am purtat costumul cu o cămaşă de satin brodo şi botine de aceeaşi culoare şi am completat ţinuta cu o poşetă fuchsia şi accesorii aurii.

Dacă nu te sperie ideea unei ţinute în roşu, să ştii că îl poţi asocia şi cu alte culori decât bordo.

Merge foarte bine cu diverse nuanţe de roz, de la roz fumuriu până la culoarea anului 2024, roz piersică. Mai poţi încerca şi combinaţii cu lila, bleu deschis sau gri perlat.

Am obţinut o combinaţie puternică din punct de vedere cromatic, care transmite încredere şi energie. Dacă ţinuta mea te inspiră, iată ce îţi recomand.

  • Pantalonii roşii sunt de la Bonprix, îi găseşti aici.
  • Un sacou roşu într-o nuanţă asemănătoare poţi găsi tot la Bonprix aici sau aici.
  • Cămăşi din satin care se asortează cu roşu găseşti la AboutYou aici, aici, aici sau aici.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag, 

Articole pe care poate le-ai ratat

6 moduri diferite de a purta roşu

Cum să porţi roşu după 50 de ani

Roşul este “the new black”

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Început de an în roşu
Article Name
Început de an în roşu
Description
O ţinută cu sacou şi pantaloni roşii plus cămaşă bordo.
Author
MaxineOver50

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *