Leopard print. O dată, de două ori… adjudecat!
Imprimeul leopard a trecut deja din categoria trendy în zona clasicului.
Asta înseamnă că nu mai trebuie să ne facem griji dacă, purtând acest print, nu suntem cumva demodate. Clasic înseamnă mereu la modă, aşa că imprimeul leopard va aduce întotdeauna într-o ţinută un aer chic şi modern.
Aşa stând lucrurile, există oare prea mult leopard print? Primul răspuns care-ţi vine în minte este “Da, desigur, nu poţi purta două imprimeuri leopard în aceeaşi ţinută!”
Dar pentru că îmi place să experimentez şi îmi plac asocierile vestimentare nebanale, m-am gândit să văd dacă, într-adevăar, două printuri leopard laolaltă sunt inacceptabile.
Şi am constatat că, dimpotrivă, merg foarte bine împreună, cu condiţia să fie îndeplinite nişte condiţii.
Cele două imprimeuri trebuie să aibă fundaluri care să se armonizeze iar desenele trebuie să fie cam de aceeaşi dimensiune şi formă.
Ţinuta de azi
Ţinuta mea de azi este un bun exemplu al felului cum poţi combina două printuri leopard.
Fundalul maro al fustei şi cel bej al bluzei sunt bine armonizate şi creează un contrast plăcut, dar nu foarte pronunţat.
Mai mult, imprimeul fustei conţine, pe lângă negru şi o nuanţă de bej asemănătoare bluzei. De asemenea, formele celor două imprimeuri se aseamană bine şi sunt, ambele, conturate cu negru.
Această potrivire a culorilor şi printurilor face ca ansamblul să pară armonios şi bine închegat.
Deoarece nu am vrut să încarc suplimentar ţinuta am ales accesorii negre: cizme de piele întoarsă, poşetă office şi un colier din pietre semipreţioase.
Pe deasupra am purtat un palton maro roşcat, o nuanţă mai saturată decât a pieselor de dedesubt, care aduce dinamism cromatic întregului ansamblu.
Piesele care alcătuiesc ţinuta mea sunt mai vechi, dar am găsit pentru tine produse asemănătoare.
- Fustă leopard print găseşti la Roman.co.uk aici sau aici.
- Tot la Roman.co.uk poţi găsi şi bluze animal print aici sau aici.
- Bluze animal print găseşti la Bonprix aici sau aici.
- Poţi găsi bluze cu imprimeu animal şi la AboutYou aici sau aici.
- Un palton maro asemănător cu al meu la AboutYou. (Apropo, acum e perioada cea mai bună ca să-ţi cumperi un palton, sunt toate la reducere!)
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Animal print – imprimeu sau culoare?
Este animal print potrivit pentru o ţinută office?
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
One Comment
Pingback: