Negru şi maro – demodat sau trendy?
Ca şi în viaţă, în fashion există o mulţime de prejudecăţi şi “reguli” de care te loveşti la tot pasul. Le găseşti pe blogurile de stil sau în revistele pentru femei, ţi le spune cu îngrijorare în glas prietena ta, le auzi de la mama sau mătuşa ta.
De la “Nu purta dungi orizontale că îngraşă”, la “După o anumită vârstă trebuie să porţi culori neutre” sau “Nu purta pantaloni albi dacă eşti plinuţă”, toate acestea ne fac să ne îndoim de alegerile noastre şi ne limitează creativitatea stilistică.
Una dintre aceste prejudecăţi este cea legată de asocierea culorilor, de exemplu maro şi negru.
Deşi este o combinaţie inspirată din natură, pe care o vedem adesea în jurul nostru, stilistic a fost considerată multă vreme urâtă, batrânicioasă, demodată.
Abia în ultimii ani, odată cu revenirea la modă a maroului, pe podiumuri şi în revistele de fashion au inceput să apară combinaţii rafinate de negru şi maro, care transformă această asociere într-una modernă şi actuală.
Şi cum culoarea anului 2025 este chiar o nuanţă de maro – Mocha Mousse – iată o ilustrare a modului cum poţi combina negrul cu maro într-o ţinută trendy.
Ţinuta de azi
Am purtat nişte pantaloni negri evazaţi şi o cămaşă din satin, tot neagră. Deoarece, după o anumită vârstă este preferabil să nu aducem negrul prea aproape de faţă, pentru că accentuează ridurile, am purtat cămaşa descheiată la gât şi i-am trecut gulerul peste cel al sacoului.
Peste cămaşă am îmbrăcat un sacou de tweed într-o nuanţă de maro cald, a cărui textură contrastează în mod interesant cu luciul satinului.
Drept accesorii am ales nişte cercei masivi aurii, care aduc un plus de luminozitate în preajma feţei, două coliere suprapuse maro cu auriu, nişte botine animal print şi o geantă de umăr maro roşcat.
Dar piesa care completează în mod fericit ţinuta şi o scoate din anonimat este fularul animal print în nuanţe de bej, maro şi negru.
Şi iată cum, o combinaţie care pare bătrânicioasă şi banală – maro şi negru – poate arăta elegantă şi modernă. Dacă ţinuta mea te inspiră, iată ce îţi recomand.
- Pantaloni negri eleganţi găseşti la Bonprix aici, aici, aici sau aici.
- O cămaşă neagră de satin la AboutYou aici, aici sau aici.
- Un sacou maro la FashionDays aici sau AboutYou aici.
- Un fular animal print la AboutYou aici.
- Pantofi animal print la Born2Be aici.
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Culori care “nu merg” împreună – gri şi maro
Denim şi maro – o combinaţie perfectă
Cum să porţi maro-ul – culoarea vedetă a toamnei
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
4 Comments
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback: