Nu sunt fan Barbie dar iubesc rozul

În ciuda uriaşei reclame care s-a făcut filmului (sau poate tocmai din pricina acesteia) nu m-am dus să văd Barbie.

Am citit recenzii de tot felul, am văzut trailerul şi am ajuns la concluzia că nu e genul meu de film – I’m too old for that kind of movie.

Nu pentru că e vorba de o un personaj copilăresc ci pentru că este, după părerea mea, un film tezist, prea demonstrativ în enunţarea unor idei sociale precum emanciparea feminină şi lupta împotriva patriarhatului.

Cu alte cuvinte, îi lipseşte subtilitatea, o calitate pe care, odată cu vârsta, am ajuns să o preţuiesc din ce în ce mai mult, tocmai pentru că e din ce în ce mai rară.

(Pe de altă parte, am văzut Oppenheimer care mi-a plăcut nu numai pentru că este un film foarte bun ci şi pentru că, văzându-l, nu te poţi împiedica să nu te gândeşti la războiul de lângă noi şi la felul cum armele atomice influenţează istoria.)

Aşadar nu sunt un fan al filmului şi nici al păpuşii Barbie. Când eram noi copii nimeni nu avea păpuşi Barbie în România (poate doar vreo fiică de nomenclaturist) iar mai recent, fiind mamă de baiat, am avut de-a face cu Lego, maşinuţe şi jocuri de construcţie.

Pe de altă parte, însă, iubesc rozul în toate nuanţele sale, de la fuchsia, la roz bombon sau roz pastel. (Poate şi de-aia n-am mers la Barbie, ca să nu mă satur de roz. 🙂 )

Aşa că ţinuta de azi nu e o surpriză. Am purtat nişte pantaloni fuchsia, o bluză roz cu imprimeu floral stilizat, geantă şi sandale argintii.

O ţinută casual, comodă şi aerisită dar mai ales… foarte roz. 🙂

Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.

  • Bluza e de la Bonprix, o găseşti aici.
  • Pantaloni fuchsia tot la Bonprix.
  • Nişte sandale asemănătoare găseşti la Born2Be.
  • O geantă argintie tot la Born2Be.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Bubblegum pink – adică roz ca guma de mestecat

Când iubeşti rozul

Cum să porţi roz toamna

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Nu sunt fan Barbie dar iubesc rozul
Article Name
Nu sunt fan Barbie dar iubesc rozul
Description
O ţinută cu pantaloni şi tunică roz.
Author
MaxineOver50

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *