O fustă de tulle şi o ţinută casual

Vă povesteam ieri că am aşteptat multă vreme până să găsesc modelul de fustă din tulle care să mi se potrivească.

Dacă ar fi să trec din registrul modei în cel serios, al vieţii, aş putea spune că povestea are şi o mică morală: aceea că şansa vine, uneori, chiar când n-o mai aştepţi şi că trebuie să profiţi de ea atunci când apare.

Şi dacă tot am avut norocul să găsesc fusta de tulle perfectă, mi-am zis că nu e cazul s-o păstrez doar pentru evenimente deosebite – sau mai bine zis, că pot transforma orice zi într-o ocazie specială în care aş putea s-o port.

Aşa că azi vă prezint felul cum poţi integra o fustă de tulle într-o ţinută casual.

Ţinuta de azi

Am păstrat gama cromatică a fustei şi am purtat-o cu o bluză de molton crem, cu un desen discret embosat pe piept. Am introdus marginea bluzei în betelia fustei şi am bluzat-o lejer pentru a da ansamblului un aer modern.

Am încălţat nişte pantofi casual negri cu talpă crem şi ciorapi negri cu model rombic, care răspunde subtil modelului de pe mânerul genţii.

Am completat ţinuta cu un colier negru cu piese dreptunghiulare şi cercei crem.

Ţinuta este bazată pe contrastul stilistic dintre fusta elegantă de tulle şi bluza care aparţine mai degrabă registrului sport, iar rezultatul este un outfit cu un aer modern şi tineresc.

Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.

  • Fusta mea este de la roman.co.uk dar nu mai e disponibilă acum. Poţi găsi, însă, o fustă asemănătoare la Bonprix, în toată gama de mărimi de la 36 la 54.
  • Bluza pe care o port eu este de la H&M, o găseşti aici.
  • Ciorapi cu model la Şosetăria.
  • Pantofi cu platformă la Zappatos.
  • O geantă cross-body neagră la Mohito.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag, 

Articole pe care poate le-ai ratat

Cum să porţi o ţinută casual monocromă

Casual, smart-casual, office – trei stiluri, aceeaşi fustă

O ţinută casual în lila şi albastru

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
O fustă de tulle şi o ţinută casual
Article Name
O fustă de tulle şi o ţinută casual
Description
O ţinută cu fustă de tulle şi bliză de molton crem.
Author
MaxineOver50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *